Consiliul Județean (CJ) Vaslui are în pregătire un nou proiect în ceea ce privește managementul deșeurilor. Prin această aplicație autoritățile județene doresc să obțină fonduri europene nerambursabile în vederea obținerii unor tehnologii superioare pentru tratarea deșeurilor menajere.

„Dacă obținem fonduri am putea să tratăm aceste deșeuri într-o manieră mai profundă și să le transformăm în ceva util și, astfel, să prelungim durata de funcționare a gropii ecologice de la Roșiești. Noi ne pregătim pentru noua aplicație și vom întreba consultanța ce face pentru îmbunătățirea tratării deșeurilor. Acum am semnat achiziționarea de utilaje în vederea tratării levigatului”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Investiția fanion a primului proiect european dedicat managementului deșeurilor este depozitul ecologic de la Roșiești, care se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și a fost pus în funcțiune în anul 2018. Depozitul este programat a fi realizat în etape, sub formă de 2 celule separate, între 2012–2025 și 2026–2037, însă numai prima celulă a fost parte din proiectul privind implementarea SMID.
Citește mai mult: https://estnews.ro/2022/08/29/al-doilea-proiect-pe-gestionarea-deseurilor-este-in-pregatire-finantarea-vizeaza-o-tratare-superioara-a-deseurilor/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad