ANUNT IMPORTANT DIN PARTEA GAZ-EST PENTRU LOCUITORII SUBURBIEI BRODOC

În data de 13.04.2020, pe str. Constantin Brâncoveanu, în intersecția cu str. Nicolae Grigorescu, din suburbia Brodoc, s-a înregistrat o nouă avarie a sistemului de distribuție gaze naturale, cauzată de către același constructor în timpul lucrărilorde reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Defecțiunea a implicat sectorizarea zonei, respectiv SISTAREA FURNIZĂRII GAZELOR NATURALE pentru cei peste 100 de abonați afectați.

Regretăm faptul că suntem, din nou, în situația de a întrerupe furnizarea gazelor naturale din aceeași cauză. Până în prezent, s-au produs deja 14 avarii, incidentele tehnice ajungând alarmant de frecvente și de numeroase într-un domeniu care vizează siguranța cetățenilor, așa cum este cel al distribuției și furnizării de gaze naturale.

Informăm persoanele vizate că au fost demarate imediat toate lucrările necesare pentru carepunerea în funcțiune a instalațiilor de utilizare gaze naturale să se realizeze în maximum 24 de ore.

De asemenea, folosim această oportunitate pentru a atrage din nou atenția constructorului, care efectuează lucrările de dezvoltare a rețelei de apă și canalizare, să respecte cu strictețe normele tehnice aferente pentru a evita producerea de noi avarii.

S.C. GAZ EST S.A. roagă abonații afectați să respecte instrucțiunile de utilizare a gazelor naturale la repunerea în funcțiune a instalațiilor, ținând robineţii de manevră pe poziția ÎNCHIS, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite.

Distribuitorul și furnizorul de gaze naturale GAZ EST S.A. își cere scuze pentru inconvenientul creat șiva depune toate eforturile pentru repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție în cel mai scurt timp posibil.

CONDUCEREA S.C. GAZ EST S.A.

Vezi si

Profesorii vasluieni intră în grevă de avertisment: timp de două ore, nu vor intra la ore!

GREVĂ… Sindicaliștii din învățământ au anunțat că, începând de mâine, vor intra în grevă de …