duminică, 13 septembrie , 2026

Ard „plămânii planetei”. Record de incendii în pădurea amazoniană

Incendiile fac ravagii într-un ritm alarmant în Amazonia, iar oamenii de știință avertizează că acest fenoment ar putea fi o lovitură devastatoare în lupta împotriva schimbărilor climatice.

padure amazon

 

Aproximativ 72.843 de incendii au fost înregistrate între ianuarie și luna august, comparativ cu 39.759 înregistrate în tot anul 2018. Este cel mai mare număr de la începutul acestei monitorizări, în 2013, potrivit Institutului Național pentru Cercetare Spațială (INPE), și înseamnă o creștere de 83%  față de anul trecut, potrivit tabu.ro.

Amazonia este cea mai mare pădure din lume și adesea este denumită „plămânii planetei”, producând 20% din oxigenul din atmosfera Pământului. De asemenea, pădurea amazoniană este considerată vitală în încetinirea încălzirii globale și este și locul în care există nenumărate specii de faună și floră.

Programul satelit al Uniunii Europene, Copernic, a lansat și o hartă care arată amploarea pe care a luat-o incendiile. Fumul a acoperit aproape jumătate dinBrazilia și a ajuns chiar și în Peru, Bolivia și Paraguay.

Imaginile dramatice de pe rețelele de socializare arată fumul uriaș care se ridică spre cer și limbile de foc care distrug suprafețe întregi de pădure.

Fumul a ajuns tocmai la Sao Paulo, aflat la peste 2300 de kilometri distanță. Orașul s-a întunecat în plină zi, pentru o oră. Locuitorii orașului au început astfel să fie îngrijorați de situație și apoi populația lumii. Oamenii au început să scrie mesaje pe rețelele de socializare, însoțite de hashtagul #PrayForAmazonia, care a devenit ulterior „o tendință” pe Twitter, fiind folosit de peste 150.000 de oameni.amazon

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …