Incendiu deosebit de puternic în această dimineață la școala din Poienești. Din primele informații focul a izbucnit în camera unde se află centrala termică și s-a extins imediat la acoperiș. În acel moment, doar o parte din cadrele didactice se aflau la școală.
Acestea au încercat să salveze cataloagele și alte documente însă au fost evacuate când acoperișul a început să cadă, mistuit de flăcări. Copiii care aveau ore de dimineață au fost întorși din drum și trimiși acasă.
Clădirea, construită recent din fonduri europene, nu avea autorizație de funcționare privind securitatea la incendii. La fața locului se află mai multe echipaje de pompieri, care încearcă să stingă focul. Vom reveni cu amănunte!