Vinerea care tocmai a trecut a fost “neagră” pentru portofelele vasluienilor. Cu toţii s-au înghesuit să profite de ofertele Black Friday şi au pus la bătaie economiile din ultimele luni sau salariile pe o lună-două. S-au bulucit să cumpere televizoare, tablete, telefoane, dar şi electrocasnice, haine, parfumuri şi chiar maşini.

Vasluienii au prins gustul ofertelor de Black Friday, iar agenţii economici au speculat asta la maximum. Vineri, marile magazine din judeţ au fost luate cu asalt de clienţii aflaţi în căutare de promoţii, cele mai căutate fiind ofertele la electrocasnice şi electronice, la care reducerile au fost, în general, de 30%-50%.Totuşi, ca în orice zonă săracă, deşi au fost mai mulţi cumpărători decât de obicei, a rămas destulă marfă nevândută.
Vineri, la Vaslui, pe primul loc în vânzări s-au situat televizoarele LCD, urmate de tablete, laptopuri şi frigidere.
„Am deschis mai repede astăzi, am suplimentat personalul şi am avut mai multă marfă. Este lume mai multă decât de obicei, chiar şi comparativ cu Black Friday de anul trecut. Avem reduceri de la 20% la 50% la absolut toate produsele. Avem reduceri bune la televizoare, la laptopuri“, ne-a spus reprezentantul unui raion de electronice.
Una dintre cele mai bune oferte a fost o reducere de 400 de lei la un televizor care costa iniţial 1.799 de lei, urmată de o reducere de 500 de lei la un laptop (de la 2.799 la 2.299 de lei).
Şi magazinele de haine din centrul Vasluiului au oferit promoţii consistente de Black Friday. Multe au afişat reduceri de 20%-30% încă de la începutul lunii, dar vineri s-a ajuns la 50% şi chiar la 70% la produsele de firmă.
„De vreo două luni aştept Black Friday!”
Televizoare inteligente la jumătate de preţ, telefoane deştepte mai ieftine cu câteva sute de lei, tablete pe post de chilipir, vasluienii au avut de unde alege, însă nu toţi s-au aruncat la electronice şi electrocasnice. Au fost şi unii care au căutat produse de casă, jucării şi chiar maşini. Pe site-ul emag, de exemplu, cei cu dare de mână aveau şansa să cumpere maşini de lux nou-nouţe cu 20.000 de euro mai ieftine decât în showroom! A fost o promoţie chiar şi la combustibil, astfel încât cu 180 de lei puteai cumpăra un cupon pe baza căruia, la Rompetrol, primeai combustibil de 200 de lei.
Din ce ne-au spus vânzătorii, la Altex, Domo şi Flanco s-au căutat mai ales electrocasnicele mari: maşinile de spălat rufe au fost reduse cu 50 la sută, iar frigiderele cu 30 la sută.
În mediul online, pe elefant.ro cel mai bine s-au dat ceasurile, iar pe laredoute.ro reducerile au fost de până la 90 la sută, mai ales la colecţia de toamnă.
„De vreo două luni aştept Black Friday! Voiam de mult să-mi iau un laptop, dar nu am reuşit să strâng prea mulţi bani. Aveam varianta unui laptop second-hand sau a unuia nou-nouţ, la reducere. Am decis să aştept şi a meritat. Dimineaţă, la prima oră, am şi făcut comanda pe internet, la emag. Îmi era teamă să nu se epuizeze stocul înainte să apuc să dau comanda. Săptămâna viitoare, soseşte!”, ne-a povestit un vasluian.
De Black Friday au profitat însă şi alte magazine, care s-au bucurat de puhoaiele de clienţi veniţi cu portofelele doldora, cu cardurile alimentate şi cu chef de cheltuit bani. Una peste alta, vasluienii au cumpărat de toate.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad