sâmbătă, 25 martie , 2023

Atenție, bârlădeni! Începe stârpirea țânțarilor!

Așa cum s-a procedat în fiecare an înainte de debutul sezonului estival, când are loc o adevărată „explozie” a înmulțirii țânțarilor din Bârlad, autoritățile locale demarează, la mijlocul săptămânii, acțiunea de stârpire a țânțarilor, muștelor și căpușelor. Primele zone în care se va stropi cu insecticid sunt spațiile verzi din Grădina Publică, Parcul „Victor Ion Popa” Parcul „Mihai Eminescu”, dar și locurile de joacă pentru copii și Lacul de agrement „Prodana”.

Este știut faptul că, în această perioadă a anului, înmulțirea țânțarilor devine o adevărată problemă la nivelul Bârladului, nu doar pentru localnicii exasperați de insectele care îi înțeapă și le pot transmite diverse boli infecțioase, ci și pentru cei din conducerea orașului care, an de an, sunt asaltați de solicitări din partea cetățenilor care cer stârpirea lor. Așa că autoritățile au hotărât să declanșeze acțiunea de combatere a țânțarilor din oraș, responsabilă de acțiune fiind SC Compania de Utilități Publice (CUP) SA Bârlad, firmă acționariată de Consiliul Local Bârlad.

Ca în fiecare an, primele vizate de dezinsecție sunt spațiile verzi din Grădina Publică, Parcul „Victor Ion Popa”, Parcul „Mihai Eminescu”, dar și locurile de joacă pentru copii. Stropirea cu insecticid va viza însă și spațiile verzi din zonele de blocuri și case, precum și scuarurile și aliniamentele stradale din Nordul Bârladului. Acțiunea va începe în noaptea de miercuri spre joi (1/2 iunie), în intervalul orar 23.00 – 5.00, pe teren urmând să se deplaseze mai mulți muncitori dotați cu pulverizatoare cărate în spate. Ulterior, în noaptea de joi spre vineri (2/3 iunie), în același interval orar, „vânătorii” de insecte se vor muta în jumătatea de Sud a orașului. Astfel, aceștia vor pulveriza cu insecticid pe spațiile verzi din zonele de blocuri și de case, în zona de protecție a pârâului Valea Seacă și canalele aferente, în Parcul „Mihai Eminescu”, în locurile de joacă pentru copii și în scuaruri și aliniamente stradale din Sudul orașului.

„Insecticidul folosit la acțiune va fi Solfac Trio EC 140 NF, produs avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății, având avizul nr. 5645BIO/18/12.24. În funcție de condițiile meteorologice, lucrările vor fi reprogramate la interval de 24 de ore. Precauții: sunt solicitați crescătorii de albine și pasionații de sericicultură în luarea de măsuri de protejare, deoarece insecticidele utilizate pot fi periculoase pentru familiile de albine și viermii de mătase”, se precizează în anunțul conducerii SC CUP SA Bârlad referitor la acțiunea de dezinsecție.

Sursa : http://www.monitoruldevaslui.ro/2022/05/atentie-barladeni-incepe-starpirea-tantarilor/

Vezi si

Stirile Smile FM 24 MARTIE 2023 | AUDIO

Stirile zilei prezentate de Sorin Popliuc la Smile FM @smilefmromania www.smilefm.ro