În câteva zile, la Serviciul Public Comunitar pentru Permise și Înmatriculări Vaslui vor exista șase examinatori. Cinci persoane au fost detașate de la IPJ Bacău, iar o alta urmează a veni de la Galați. „Am reușit să cooptăm în acest serviciu, în care s-au creat disfuncționalități din cauza lipsei de personal, cinci polițiști cu atestat de examinatori auto, iar până …
Citeste mai mult »Echipa SmileFM
Legea antifumat va deveni și mai dură!
Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a avizat două amendamente privind interzicerea fumatului în autoturismele în care se află copii sau gravide, precum și a țigărilor electronice în spațiile publice închise. „Se interzice fumatul în toate spațiile închise, spațiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum și în autovehiculele în …
Citeste mai mult »În 22 septembrie, la ora 23.01, începe toamna astronomică
Este momentul echinocţiului de toamnă, în care Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera nordica către cea sudică. În timpul echinocţiului, Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua şi noaptea au o durată egală în orice loc al planetei, cu excepţia regiunilor polare. În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii. Punctul echinocţiului de …
Citeste mai mult »Andreea Balan feat. Uddi – Iti mai aduci aminte (videoclip nou)
Andreea Balan ne ofera un nou single si un videoclip filmat prin padure, in featuring cu Uddi. Iti mai aduci aminte va va suna cunoscut de la refren pentru ca foloseste un sampla dupa piesa cu acelasi nume lansata de Krypton in urma cu ceva ani. Iti mai aduci aminte > vorbeste despre toate luptele mele, despre evolutia mea emotionala. Fiind nevoita sa ma …
Citeste mai mult »Intalnire de gradul 0 intre prefectul Eduard-Andrei Popica si Sindicate
Astăzi, la sediul Instituției Prefectului-Județul Vaslui, a avut loc ședința Comisiei de dialog social, condusă de prefectul Eduard-Andrei POPICA. La întâlnire au participat reprezentanți ai filialelor județene ale confederațiilor sindicale și vicepreședintele CJ, Ciprian Trifan. Tema întâlnirii a constituit-o prezentarea unor disfuncționalități în aplicarea unor legi, precum și unele propuneri de modificare a acestora. Gheorghe Croitoru, liderul UJSL …
Citeste mai mult »Pasageri vs. Ryanair! Ce drepturi avem in caz de anulare a zborului
Compania de transport aerian low cost Ryanair a anunțat că intenționează să anuleze mai multe zboruri programate și pentru care au fost vândute deja bilete, din motive comerciale. A fost publicată deja o listă a acestor zboruri care poate fi găsită pe pagina oficială a companiei. https://www.ryanair.com/gb/en/useful-info/help-centre/travel-updates/flight-cancellations7 În această situație, pasagerii zborurilor anulate trebuie să știe că drepturile stabilite prin legislația europeană, în speță Regulamentul …
Citeste mai mult »Preotii santajisti ar putea scãpa de acuzatii
Magistratii Curtii de Apel Iasi au admis cererea formulatã de preotul Rãzvan Bumbu si a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la neconstitutionalitatea folosirii ca probe în dosar a unor înregistrãri fãcute de cãtre fostul episcop Corneliu, cu propriul telefon, înainte de data la care acesta a început sã poarte, oficial, sisteme de ascultare, cu aprobarea unui judecãtor. Surse din …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad