Comisia de sănătate a Camerei Deputaților a avizat două amendamente privind interzicerea fumatului în autoturismele în care se află copii sau gravide, precum și a țigărilor electronice în spațiile publice închise.
„Se interzice fumatul în toate spațiile închise, spațiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum și în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate. De la prezentele prevederi fac excepție celulele pentru deținuți din penitenciarele de mare siguranță”, prevede amendamentul Asociației „Mame pentru mame”, care a și fost asumat de mai mai mulți parlamentari din coaliția de guvernare.
Un alt amendament care a primit sprijinul membrilor Comisiei de sănătate vizează interzicerea și a țigărilor electronice în spațiile publice închise, adică inclusiv în restaurante.
Amenzile pentru încălcarea Legii antifumat sunt între 100-500 de lei pentru persoanele fizice și între 5.000-15.000 de lei pentru firme, existând și sancțiuni complementare.
Legea antifumat a intrat în vigoare pe 16 martie anul trecut, România devenind abia a 94-a țară din lume în care fumatul este interzis în spațiile publice închise. Prin spațiu public închis se înțelege orice spațiu delimitat de un acoperiș, plafon sau tavan și de cel puțin doi pereți.
De atunci, nu se mai poate fuma la locul de muncă, în birouri, săli de ședință, holuri, toalete, lifturi, balcoane închise. De asemenea, fumatul este interzis în magazine, expoziții, târguri aflate în spații închise, în mall sau în piețe închise. Fumatul nu mai este permis în restaurante, baruri, cafenele, pizzerii, discoteci, terase închise, hoteluri, pensiuni și cluburi, nici în teatre și sălile de sport.
Interdicția se mai aplică în gări, aeroporturi, taxiuri și în mașina de serviciu. Fumatul este interzis, de asemenea, în unitățile de învățământ, cele medico-sanitare și pentru protecția copilului, precum și în toate locurile de joacă pentru copii.
sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
