duminică, 13 septembrie , 2026

Autoritățile sanitare din județ, apel către donatorii de sânge!

De la declararea pandemiei de SARS-CoV-2, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Bârlad se confruntă cu o scădere serioasă a numărului de donatori. Din acest motiv, conducerea instituției face un apel către cei care pot salva o viață să nu ezite și să doneze sânge. Și asta pentru că este nevoie de o donare regulată de sânge, întrucât lichidul vital poate fi stocat doar pentru o perioadă de timp limitată. Cu atât mai mult cu cât, în spitalele din județ, sunt bolnavi a căror viață depinde de gestul făcut de cei care donează.

Astfel, pentru a-i determina pe cetățenii fără probleme de sănătate să treacă pragul Centrului în speranța că vor veni în sprijinul semenilor bolnavi, ce necesită transfuzii de sânge, conducerea instituției a postat, ieri, 28 noiembrie, un scurt mesaj, dar cu impact emoțional, prin care îi îndeamnă pe toți potențialii donatori de sânge să înfăptuiască un miracol.

„Apel important! Centrul de Transfuzie Sanguină din Bârlad se confruntă cu o scădere importantă a donatorilor de sânge. Lansăm un apel la solidaritate pentru pacienții care au nevoie de sânge. În fiecare zi cineva are nevoie de sângele tău! Doneaza sânge! Salvează vieți! Vă mulțumim!”, este mesajul publicat de conducerea CJTS Bârlad pe pagina oficială de socializare a instituției.

Citește mai mult: https://www.monitoruldevaslui.ro/2022/11/autoritatile-sanitare-din-judet-apel-catre-donatorii-de-sange-3/

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …