duminică, 13 septembrie , 2026

Avertisment pentru vasluienii care circulă în sudul țării. Cod galben de ninsori abundente și viscol

Vasluienii care doresc să călătorească cu mașina spre sudul țării trebuie să se informeze din timp cu privire la condițiile meteo și la starea carosabilului și să nu plece la drum decât în caz de strictă necesitate, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor și adaptarea vitezei la condițiile de trafic.

viscol in martie

 

Dacă la sfârșit de săptămână drumarii au avut de lucru cu ninsorile din zona de munte a Moldovei, conform avertizărilor meteorologice, de astăzi dimineață frontul atmosferic se mută spre sudul regiunii, unde se așteaptă intensificări ale vântului și ninsori viscolite.

Începând de aseară au avut loc ninsori însemnate cantitativ în Muntenia și pe Valea Prahovei, iar de la primele ore ale dimineții de astăzi, până la ora 22:00, sunt prognozate intensificări susținute ale vântului și ninsori viscolite pentru județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea.

Recomandarea noastră pentru șoferii care călătoresc spre sudul Moldovei, dar și spre Capitală sau spre Constanța, este de a circula cu prudență și de a se informa cu privire la starea drumurilor. În ceea ce ne privește, DRDP Iași este pregătită să intervină cu utilaje și material antiderapant în zonele vizate, având totodată posibilitatea ca, în caz de necesitate, să dislocăm resurse din județele neafectate de avertizarea meteorologică”, a declarat Ovidiu-Mugurel Laicu, director general regional al DRDP Iași.

Starea drumurilor naționale din regiunea Moldovei este bună, cu unele sectoare de zăpadă frământată pe raza Secției de Drumuri Naționale (SDN) Câmpulung Moldovenesc, în rest, carosabilul fiind umed, cu porțiuni uscate.

sursa:estnews

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …