duminică, 13 septembrie , 2026

Bârladul in sarbatoare de 1 Decembrie

După o pauză de câţiva ani, marţi, 1 Decembrie, Primăria Bârlad va oferi, din nou, în jur de 600 de porţii de fasole cu cârnaţi şi pahare cu vin fiert localnicilor prezenţi în zona Cercului Militar.

1 dec

 

Oalele cu tradiţionalul preparat culinar vor fi pregătite de un bucătar din cadrul Armatei, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Cei care vor să se bucure de mâncarea aburindă trebuie să ştie că, mai întâi, de la ora 11.30, va avea loc vernisarea unei expoziţii de artă plastică şi abia apoi se vor împărţi porţiile de mâncare.
„Pe 1 Decembrie, de la ora 10, este organizată o depunere de coroane la cimitirul Eternitatea, iar de la ora 11.30, la Cercul Militar, este prezentată o expoziţie de tehnică militară şi o expoziţie de artă plastică. După aceea, de la ora 14.30, pe platoul din Piaţa Civică, va avea loc un spectacol festiv dedicat Zilei Naţionale a României, la care sunt invitaţi formaţii şi artişti locali. De la ora 17, va avea loc inaugurarea iluminării de sărbători din Piaţa Civică, adică vom da drumul la iluminatul pomului de iarnă”, a declarat Marin Bunea, primarul interimar al Bârladului.
La evenimentele dedicate Zilei Naţionale sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai primăriei, Poliţiei şi Garnizoanei Bârlad, consilieri locali, reprezentanţi ai partidelor politice, veterani de război, elevi şi alţi cetăţeni.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …