Cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat au calitatea de funcționari publici: Ce pățesc profesorii dacă iau mită?

În sensul legii penale, cadrele didactice din școlile de stat sunt considerate funcționari publici, astfel că pot fi cercetate și pedepsite pentru infracțiunea de luare de mită, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.

Romania_coruptie, spaga

În prezent, pedeapsa pentru șpagă este închisoarea de la trei la zece ani. Decizia luată de Curtea Supremă vizează un dosar în care o profesoară de liceu a cerut 500 de lei de la elevii unei clase (25 de lei de fiecare) pentru a-i promova la geografie.

Instanța supremă a decis, pe 15 martie, că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public, admițând astfel sesizarea făcută de Curtea de Apel București într-un dosar de luare de mită.
“Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 2056/116/2015 (3486/2016), prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: «dacă în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alineatul 2 din Codul penal»”, se arată în sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Hotărârea luată de Curtea Supremă a vizat un dosar în care o profesoară de liceu a cerut 500 de lei de la elevii unei clase (25 de lei de fiecare) pentru a-i promova la geografie.
Potrivit alineatului 1 al articolului 175 din Codul Penal, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:
a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

Citeste mai mult.. Click aici

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Vezi si

Nelu Tătaru: “Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va încerca să deschidă un cabinet …