Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a desfășurat, în perioada 14–19 iulie 2025, o serie de controale riguroase în domeniul construcțiilor, vizând angajatorii care activează în sectoarele „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil” și „lucrări speciale de construcții”. Verificările au urmărit respectarea prevederilor legale privind relațiile de muncă, precum și normele de securitate și sănătate în muncă.

În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au efectuat 21 de controale, în urma cărora au fost identificate 12 cazuri de muncă nedeclarată. Pentru aceste abateri, ITM Vaslui a aplicat 6 amenzi în valoare totală de 240.000 lei. De asemenea, au fost sancționate cinci încălcări legate de timpul de lucru, toate prin amendă, însumând 13.500 lei. Alte 9 sancțiuni au fost dispuse pentru diverse nereguli în domeniu, dintre care 4 amenzi în valoare de 29.000 lei și 5 avertismente. În total, au fost dispuse 38 de măsuri pentru intrarea în legalitate.
Pe partea de securitate și sănătate în muncă, au fost inspectați 17 angajatori. Au fost identificate 56 de neconformități față de legislația în vigoare, fiind aplicate 56 de sancțiuni contravenționale: 7 amenzi totalizând 41.000 lei și 49 de avertismente. Totodată, trei locuri de muncă și un echipament au fost sistate, din cauza riscurilor identificate.
„Nerespectarea legislației ce reglementează relațiile de muncă rămâne un factor de natură a genera consecințe negative în plan social și economic, în special în ceea ce privește munca nedeclarată”, au transmis reprezentanții ITM Vaslui, subliniind rolul esențial al intervenției instituțiilor statului în promovarea respectării prevederilor legale și conștientizarea angajatorilor și angajaților.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.