vineri, 22 septembrie , 2023

Când și cum au început oamenii să gătească pentru prima dată?

Omenirea a avut un parcurs sinuos de dezvoltare. Potrivit datelor istorice, în trecut au fost perioade de înflorire economică și socială, însă și vremuri dificile în care traiul de zi cu zi era mai mult o luptă pentru supraviețuire. Cu toate acestea, omul, curios din fire, a dorit mai mult de la viață și a căutat întotdeauna noi oportunități de dezvoltare. Ca atare, când a descoperit focul a înțeles că mâncarea sa poate fi gătită și astfel este mult mai gustoasă.

Când a început omul să gătească?

Oamenii de știință au descoperit, în Israel, rămășițele unui pește destul de mare, asemănător cu crapul din prezent. După ce a fost studiat, cercetătorii au stabilit că are o vechime de 780.000 de ani și fusese gătit înainte să fie consumat. Aceste dovezi au șocat, fiindcă până acum s-a crezut că omul a folosit focul și a început să gătească prin anii 170.000 î. de Hr.

Tranziția de la consumul de alimente crude la cele gătite a avut implicații dramatice pentru dezvoltarea și comportamentul uman, au afirmat cercetătorii care au descoperit rămășițele de pește, potrivit bbc.com.

Citește mai mult: https://www.shtiu.ro/cand-si-cum-au-inceput-oamenii-sa-gateasca-pentru-prima-data-150831.html

Vezi si

Astenia de toamnă: Cum să combați oboseala și stările de tristețe

Astenia de toamnă reprezintă un set de simptome și efecte psihologice care te pot afecta …

  • http://smilefm.vaslui.net:8000/