Un grav accident rutier s-a produs în noaptea e 29/30 iunie, pe drumul european 581, în localitatea Bădeana din judeţul Vaslui. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, două dintre ele, printre care o adolescentă de 15 ani, fiind în stare critică.
A fost declanşat planul roşu în noaptea de sâmbătă spre duminică în judeţul Vaslui, în urma unui accident în lanţ produs pe drumul european 581, la ora 01.47. Evenimentul rutier s-a produs la ieşirea din municipiul Bârlad spre localitatea Badeana, comuna Tutova.
Au fost implicate trei autoturisme, iar în urma producerii accidentului cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite, două dintre ele fiind în stare foarte gravă.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, vinovat de producerea accidentului este un tânăr din judeţul Galaţi, care efectuat o depăşire neregulamentară. În autoturismul înmatriculat în judeţul Bacău,condus de tânărul de 31 de ani, din localitatea Gohor, judeţul Galaţi, se aflau cinci persoane (două cupluri şi sora uneia dintre tinere). Autoturismul în care se aflau cei cinci tineri a efectuat o depăşire neregulamentară (depăşind un autoturism înmatriculat în Bulgaria) şi a intrat în coliziune pe sensul opus cu un autoturism înmatriculat în Bucureşti, în care se aflau cinci persoane: două familii care se întorceau din concediu din Grecia.
12 persoane au fost rănite în urma impactului înfiorător, opt dintre ele rămânând încarcerate. La faţa locului au fost mobilizate forţe impresionante de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
La sosirea cadrelor medicale, patru dintre victime (toate din autoturismul înmatriculat în judeţul Bacău) au fost găsite decedate. O a cincea persoană a decedat la scurt timp după ce a ajuns în unitatea primiri urgenţe a spitalului din Bârlad.
Citeste mai mult: adev.ro/ptwed2
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
