Ce excepții de la regula carantinei există pentru cei care vin în România

CNSU a stabilit noi reguli de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. Astfel, sunt exceptați de la măsura carantinei șoferii mașinilor mai mari de 2,4 tone care transportă marfă și cei ai microbuzelor de călători care asigură transport de persoane.

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 115. Principalele prevederi sunt modificarea HCNSU 111/2021 privind regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din statele terțe, valabile în perioada 10.12.2021 – 08.01.2022, în sensul exceptării de la măsura carantinei a conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă”, anunță CNSU.

De asemenea, sunt exceptați șoferii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală

Odată cu regula carantinei a fost actualizată și lista țărilor „roșii” și „verzi”

Totododată, CNSU a actualizat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. În acest sens, în zona roșie au intrat Spania, Italia, Suedia, Dominica și Maldive, în zona galbenă au intrat din zona verde, în urma creșterii incidenței Bolivia, Coreea de Sud și Insulele Virgine Britanice.

În zona verde au intrat: Armenia, Albania, Mongolia și Brunei Darussalam.

Vezi si

Ce trebuie să faci dimineața pentru a avea o viață sănătoasă?

Dimineața este acea parte a zilei în care organismul parcă se mișcă ceva mai încet …