Vrei să “scapi” de maşina veche şi nu ştii cum să ai parte de o tranzacţie de succes. Iată câţiva paşi pe care nu trebuie să-i rataţi!
A trecut ceva vreme de când ţi-ai cumpărat maşina, iar acum vrei ceva mai bun. Dar pentru început trebuie să “scapi” de vechiul companion, iar banii pe care îi poţi obţine variază destul de mult în funcţie de modul în care îţi prezinţi exponatul.
Dacă te grăbeşti să pui anunţul de vânare, iar maşina nu arată ca dulciurile de pe raftul unui magazin s-ar putea să pierzi bani buni. În continuare, vă punem la dispoziţie o serie de sfaturi despre cum sa-ţi vinzi maşina mai uşor şi la un preţ cât mai bun.
Pregăteşte maşina
Nimic nu contează mai mult ca prima impresie. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când vinzi o maşină, motiv pentru care înainte de toate trebuie să o faci să arate cât mai bine. Prima oprire va fi la o spălătorie bună capabilă să puna în valoare fiecare strop de vopsea şi fiecare cusătură de la interior. Nu uita nici de torpedo, locul unde clienţii cei mai tipicari vor căuta încă de la primele atingeri. De asemenea, trebuie să ţii cont că procesul de vânzare se poate întinde pe mai multe săptămâni, iar posibilii clienţi îţi pot face vizite rapide, motiv pentru care curăţenia trebuie întreţinută.
Fă-i poze!
O fotografie face cât o mie de cuvinte, spune o veche zicală. Acelaşi dicton se aplică şi în cazul vânzării unei maşini. Pe internet vei găsi multe anunţuri cu maşini, dar foarte puţine vor avea fotografii executate corect. Alege un loc neutru, o vreme potrivită şi foloseşte-te foarte mult de lumina zilei. Nu uita să fotografiezi accesoriile speciale, dar şi defectele.
Stabileşte preţul corect
Înainte să pui anunţul de vânzare stabileşte preţul maşinii, dar încearcă pe cât poţi să nu fii prea lacom. Multe vânzări au eşuat din această cauză. Pentru a avea o idee asupra preţului poţi verifica anunţurile concurenţei pe website-urile de profil.
Adaugă anunţul
În România găseşti foarte multe site-uri pe care poţi adăuga anunţul tău de vânzare. În general, în 10 minute totul este gata. Nu uita să scrii corect, să aminteşti de toate dotările care contează, dar şi de posibile defecte.
Vânzarea
Preţul trebuie să fie un pic mai mare pentru a lăsa loc de negocieri. Nu îţi pierde cumpătul cu posibilii clienţi şi nu te enerva dacă primul venit nu a cumpărat. În cazul în care maşina ta nu a fost achiziţionată într-o lună, mai umblă puţin la preţ. Vei avea surprize plăcute.