Contestațiile au schimbat procentul de promovabilitate: Gafă uriașă la istorie

Unii profesori corectori din Iași au corectat cu superficialitate lucrările elevilor vasluieni la istorie. Dovadă că 200 de elevi au contestat nota obținută, iar dascălii din Neamț le-au dat dreptate la mulți dintre ei, astfel că după afișarea rezultatelor finale de la examenul de bacalaureat multe note de la istorie au fost mărite cu mai mult de un punct.

rezultate-bac-2015-465x390

Andrei Sorin Catană, de la ”Liceul Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui, a primit după contestații nota 10 la Istorie, după ce primii corectori i-au notat lucrarea cu 7.20.
O altă elevă, Georgiana Baciu, de la Liceul “Emil Racoviță” Vaslui, a fost notată cu 10 la Istorie, după reevaluarea tezei. Inițial, lucrarea acesteia a fost notată cu 8.10.
O elevă de la Colegiului “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad s-a trezit cu nota mărit, obținând 10 după reevaluare, deși inițial a obținut 8.95. Și în cazul unui elev de la Colegiul “Cuza Vodă” Huși a existat o diferență majoră de notare. Florin Stâncă a primit nota 6,05, iar după contestații, acesta a primit nota 8,85.
Colega lui, Anca Andreea Angheluță, a fost notată inițial cu 6.85 la Istorie, iar după contestații lucrarea sa a primit 9.10.
Lorena Nicoleta Volocariu, de la LMK, a avut parte de o mărire de aproape trei puncte. Inițial a fost notată cu 6,95, iar profesorii evaluatori de la Iași au considerat că lucrarea ei merită mai multe puncte, fiind notată cu 9,60, după contestații.
O diferență de peste două puncte s-a înregistrat și în cazul unui elev de la Seminarul Teologic Huși. Ciprian Andrei Bîrcă a obținut o mărire de la 7,10 la 9,50. Roxana Giorgiana Miron, cea mai bună elevă a Liceului “Ștefan cel Mare” Codăești, a fost notat inițial cu 7,70 la Istorie, iar după contestații lucrarea sa a primit nota 9,75.
Georgiana Andreea Cataramă picase, inițial, bacul, din cauza notei de la istorie, unde a fost notată cu 4,14. Rezultatul de la contestații i-a adus satisfacții mari, primind nota 6,40, fiind declarată admisă la examenul de bac.
Un număr de 50 de absolvenți de liceu din județul Vaslui, care au susținut bacalaureatul în prima sesiune din acest an, au promovat examenul în urma contestațiilor, ceea ce a făcut ca procentul celor admiși să crească cu peste un punct, ajungând la 71,57%.
Din cei 1.833 de elevi declarați admiși, aproape jumătate au obținut medii peste 8. Astfel, 535 elevi din județul Vaslui au obținut la bacalaureat medii cuprinse între 8.00- 8.99, alți 372 medii între 9.00 și 9.99, iar două eleve au obținut 10 pe linie.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Violator impotent, o „premieră” pentru județul Vaslui! De teamă și rușine, individul s-a pitit în lanul de porumb!

O tânără de 20 de ani a reușit să scape de violul pe care îl …