duminică, 13 septembrie , 2026

Cozmeştiul petrece!

Locuitorii din Cozmeşti sunt aşteptaţi sâmbătă, 15 august, în ziua de Sfânta Maria, să ia parte, cu mic cu mare, la sărbătoarea dedicată comunei lor.

cozmesti

 

Aflată la cea de-a IV-a ediţie, manifestarea se anunţă a fi una pe gustul tuturor, pentru că autorităţile locale au anunţat un program diversificat.
Ziua va debuta cu întreceri sportive (tenis de masă, fotbal, table), continuând cu reprezentaţiile Ansamblului de dansuri populare de la Vetrişoaia ”Florică de pe Prut” şi fanfarei “Stemnicul Junior” Cozmeşti. Începând cu ora 18, pe scena montată în apropierea stadionului vor urca artişti precum George Cojocărescu, Mihai Constandache, Andreea Burghelea, Elena Milea, Gabriela Manole Diaconescu, Mariana Carnariu, Nadia Duluman şi dansatoarele ei.
“Sâmbătă, îi aştept cu mare drag pe toţi locuitorii comunei noastre, pe fiii satului plecaţi în diverse locuri din stăinătate, dar şi pe locuitorii comunelor învecinate. În speranţa unei zile fără ploaie, îmi doresc să ne întâlnim la acest important eveniment din viaţa comunităţii cu cât mai mulţi locuitori. La mulţi ani, Cozmeşti, la mulţi ani tuturor locuitorilor, cu această ocazie, şi să se bucure de sărbătoarea comunei lor pentru că merită cu prisosinţă!”, a declarat Hristache Sima, primarul comunei Cozmeşti.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …