Cristina Clisu, 9.46 la bac-ul olimpicilor

Dintre cei doi absolvenţi de liceu din judeţ care au participat la bac-ul special, Cristina Clisu, de la Colegiul „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad, a ţintit cel mai sus. Inclusă în lotul olimpic lărgit al României la astronomie şi astrofizică, bârlădeanca a reuşit să ia bac-ul cu media 9.46.

olimpici_codreanu

 

 

 

 

Rezultat excepţional obţinut la Bacalaureatul olimpicilor de Cristina Clisu, proaspăta absolventă a Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad. Deşi a tras din greu la fizică, astfel că la olimpiada naţională de astronomie şi astrofizică a obţinut medalia de argint şi un loc în lotul olimpic lărgit al României, „codrenista” nu a neglijat nici celelalte materii studiate în liceu.

Ştiind că, în perioada următoare, va fi ocupată să lupte pentru a se califica la faza internaţională a olimpiadei de astronomie şi astrofizică din Indonezia (10-19 august) şi a reprezenta cu mândrie România, Cristina a preferat să susţină examenul maturităţii în sesiunea specială din luna mai. Media finală cu care a absolvit bac-ul special – 9.46 – o situează printre cei mai buni olimpici din promoţia ei. Astfel, la limba şi literatura română a luat nota 9.40, la matematică – 10, iar la fizică – 9.
Cât despre cel de-al doilea candidat din judeţ prezent la bac-ul olimpicilor, desfăşurat în judeţul Ilfov, în speţă vasluianul Narcis Gabriel Gemene, acesta a reuşit cu media finală 8.20. Absolvent al Liceului „Ştefan Procopiu”, tânărul a primit nota 6.50 la limba şi literatura română, 9.60 la matematică şi 8.50 la informatică.

De menţionat că, din judeţ, ar fi putut să participe la această sesiune a bac-ului cinci olimpici vasluieni. Ceilalţi trei sunt Denisa Apetroaiei, absolventă a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Andrei Mircea Bălţatu, absolvent al Liceului „Ştefan Procopiu”, şi Iona Hrapşa, absolventă a Colegiului Naţional „Cuza-Vodă” Huşi. Examenul s-a desfăşurat în intervalul 18-27 mai. Rezultatele finale au fost afişate pe 30 mai.

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns