sâmbătă, 26 aprilie , 2025

„Cultura tinerilor exprimatã prin muzicã si carte”, proiectul Asociatiei Tinerilor Ortodocsi Vaslui, la final

Proiectul „Cultura tinerilor exprimatã prin muzicã si carte”, co-finantat de Primãria municipiului Vaslui, a fost derulat cu binecuvântarea Preasfintitului Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, de Asociatia Tinerilor Ortodocsi Vaslui, cu sprijinul Protopopiatului Vaslui, în perioada septembrie – octombrie a.c. Proiectul si-a propus atragerea unor grupuri de tineri, elevi de liceu, cãtre muzica folk si lectura cãrtilor. Astfel, activitãtile proiectului au constat în întâlniri cu câte un grup de elevi de la fiecare liceu din Vaslui, la o pizzerie din oras, unde, într-o atmosferã familiarã lor, dupã orele de curs,  au primit fiecare, gratuit, câte o pizza si o carte cu continut moral-religios. Volumul a fost prezentat  de cãtre un invitat special, cu care elevii au putut intra apoi în dialog.

Cãrtile prezentate au fost „Adolescenta: cãlãtoria care te formeazã. Pentru o mai bunã cunoastere a adolescentei”, de Nectarie, Mitropolitul Argolidei si „Cum îti sunt gândurile, asa îti este si viata”, a Staretului Tadei de Vitovnita. Tot în cadrul proiectului, la Asezãmântul social „Sfintii Adrian si Natalia”, din Parohia „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” Vaslui, 20 de tineri liceeni au urmat cursuri de muzicã folk, sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Flueras.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/cultura-tinerilor-exprimata-prin-muzica-si-carte-proiectul-asociatiei-tinerilor-ortodocsi-vaslui-la-final-foto/

Vezi si

România extinde rețeaua de autostrăzi: 140 de kilometri inaugurați în 2024!

Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 140 de kilometri în 2024, conform datelor publicate …