Silviu Avădanei, unul dintre cei şapte violatori din Vaslui, a fost eliberat de Judecătoria Vaslui după doar trei ani de detenţie, deşi avea de executat opt ani de închisoare, urmare a aplicării beneficiilor recursului compensatoriu.
Silviu Avădanei (25 ani) este cel de-al patru membrul al grupului celor şapte violatori pus în libertate înainte de executarea integrală a pedepsei.
Ceilalţi trei tineri, eliberaţi condiţionat pe parcursul anului 2016, au fost cei care şi-au recunoscut faptele şi aveau cele mai mici pedepse (de câte şase ani). Toţi trei au câştigat însă peste 200 de zile de libertate fiecare urmare a aplicării recursul comensatoriu.
Avădanei nu şi-a recunoscut faptele şi avea de executat o pedeapsă de 8 ani de închisoare, a cărei executare urma să expire în pe 9 aprilie 2022. Tânărul, aflat în închisoare din august 2015, a fost propus pe eliberare condiţionată, urmare a faptului că a îndeplinit fracţia prevăzută de lege şi a avut ”un comportament exemplar”. Iar fracţia a fost îndeplinită datorită zilelor câştigate pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare şi pentru activităţile desfăşurate în închisoare.
Pe lângă îndeplinirea condiţiilor legate de fracţie, înainte ca cererea de eliberare condiţionată să fie înaintată instanţei, familia tânărului a achita victimei daunele morale reţinute în sarcina sa (10.000 de lei).
Pe lângă cei patru membri ai grupului liberaţi condiţionat până în prezent, alţi doi se pregătesc pentru ieşirea din închisoare. Este vorba de Paul Burlacu şi Petrică Bolboceanu, care au condamnări de 8 ani şi 8 luni, respectiv 8 ani şi 4 luni. Şi în cazul lor, fracţia prevăzute de lege se îndeplineşte cu zilele câştigate urmare a aplicării recursului compensatoriu.
Ultimul care va ieşi de după gratii este liderul grupului, Silviu Burada care a primit şi cea mai mare pedeapsă (10 ani).
Cei şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost condamnaţi definitiv în 2015 la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru viol şi lipsire de libertate, fiind acuzaţi că au abuzat o elevă până la leşin.
Citeste mai mult: adev.ro/plqf67
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
