FC Vaslui speră să facă o supriză frumoasă pe terenul Petrolului, ţinând cont de atmosfera infernală ce o aşteaptă acolo, şi să se califice mai departe în semifinalele Cupei României.
Perioada extrem de bună prin care trece echipa sa îi dă mare încredere lui Liviu Ciobotariu, tehnicianul galben-verzilor fiind destul de optimist înaintea confruntării cu Petrolul Ploieşti.
Ciobi este conştient că îi aşteaptă o partidă grea, fanii petroliştilor fiind cunoscuţi pentru atmosfera ce o crează pe teren propriu.
„Pentru mine şi pentru echipă, cel mai scurt drum pentru a câştiga un trofeu este Cupa României. Sorţii nu au fost prea blânzi cu noi, ne-au dat-o pe Petrolul. Jucăm la Ploieşti, într-o atmosferă senzaţională. Suntem montaţi să câştigăm şi vrem să revenim acasă cu zâmbetul pe buze. Suntem încrezători în şansele noastre“, a spus Ciobotariu.
De cealaltă parte, Cosmin Contra este bucuros că are avntajul terenului propriu.
„Avem un mic avantaj, jucăm trei din ultimele patru meciuri acasă, ne dorim să încheiem anul cu cât mai multe victorii. În cupă întâlnim una dintre cele mai în formă echipe ale Ligii I. Am încredere că, dacă vom avea determinare, dar şi cu ajutorul publicului, vom ajunge în semifinale. Avem la îndemână 90, 120 minute sau penaltiurile pentru a merge mai departe, suntem pregătiţi pentru orice. Nu este vorba de presiune: am avut şi, probabil, vom avea parte de presiune şi în continuare. Eu cred că dacă echipa va avea aceeaşi atitudine ca în ultimele jocuri putem câştiga cu Vasluiul“, a spus Contra.
Partida dintre Petrolul şi FC Vaslui va începe de la ora 19:00 şi va fi transmisă în direct de Sport.ro