duminică, 13 septembrie , 2026

Tag Archives: smile fm

Rapid Brodoc la prima înfrângere în amicale

Rapid Brodoc a pierdut amicalul cu Știința Miroslava, scor 2-4 (0-2). Echipa antrenată de Adrian Kerezsy a avut o evoluție bună în fața ieșenilor, reușind o a doua repriză bună, cu golurile lui Eduard Ponea și Grigoriu, iar golul trei al adversarilor a fost marcat din careul mic după o greșeală a portarului formației vasluiene. De remarcat faptul că ambele …

Citeste mai mult »

O bijuterie din marmură, unică în Bârlad, așteaptă de zeci de ani să fie pusă în valoare

Una dintre cele mai frumoase statui din Bârlad, pe care orice oraș din lume și-ar dori să o aibă, este de zeci de ani nepusă în valoare. Statuia doctorului Constantin Codrescu, din curtea Spitalului Municipal „Elena Beldiman”, o statuie de for public, de o valoare inestimabilă, opera lui Fritz Storck, nu a beneficiat cât a meritat, din păcate, de atenția …

Citeste mai mult »

Fără pădure, nu scăpăm de secetă! Silvicultorii vasluieni și-au propus să împădurească 200 de hectare în acest an

Direcția Silvică (DS) Vaslui și-a fixat în acest an un program de împăduriri de 200 de hectare. Este vorba despre 40 de hectare care vor fi împădurite artifical integral, iar restul suprafeței este acoperit de regenerări naturale. Cătălin Idriceanu, directorul DS Vaslui, a spus că sunt deschise șantiere de împăduriri în toate ocoalele silvice, iar acțiunea va continua și în …

Citeste mai mult »

Bâlciul traditional revine, la finalul sãptãmânii, în Negresti

Bâlciul traditional va fi reluat, la finalul acestei sãptãmâni, în orasul Negresti. Acesta va avea loc, în perioada 12-15 august, pe strada 1 Decembrie (lângã Sala de Sport). „Bâlciul de acest an se va desfãsura fãrã restrictii sanitare si va functiona dupã urmãtorul program: vineri, 12 august – 16:00 – 23:00; sâmbãtã, 13 august -16:00-23:00; duminicã, 14 august – 07:00-23:00; …

Citeste mai mult »

„La Muzeu de Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui, 13-15 august 2022”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, va organiza cu prilejul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui – ediția 2022, care se vor desfășura în perioada 13-15 august, o serie de activități dedicate iubitorilor de spectacol, culoare, artă. Programul va debuta cu lansarea proiectului cultural „Eroii Războiului de Reîntregire pe străzile Vasluiului”, urmată de parada costumelor …

Citeste mai mult »

Factura secetei în județul Vaslui! 32.735 hectare de culturi agricole de toamnă au fost calamitate

În județul Vaslui, seceta a afectat o suprafață totală de 32.735 hectare de culturi agricole de toamnă. Verificarea din teren a fost finalizată, iar până la sfârșitul lunii august Ministerul Agriculturii va primi un raport sinteză cu gradul de afectare al culturilor. Din nefericire, precipitațiile căzute nu au refăcut rezervele de apă din sol, în timp ce sistemele de irigații …

Citeste mai mult »

Război total la Băcești, între două clanuri de rromi

Băceștiul fierbe din nou după ce două clanuri de rromi s-au luat la bătaie pe străzile din localitate. Totul ar fi pornit de la un imobil pe care ambele clanuri îl revendică și s-au ajuns la adevărate lupte de stradă. Astfel, ieri, în jurul orei 15.20, jandarmi, polițiști și echipele Servicului de Acțiuni Speciale au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului. …

Citeste mai mult »