Începând cu 18 decembrie 2025, au intrat în vigoare o serie de modificări importante în legislația muncii, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice. Noile prevederi vizează în special activitatea de control a inspectorilor de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale. Una dintre cele mai semnificative schimbări …
Citeste mai mult »Tag Archives: smile fm
Peste 200 de familii din Bârlad vor avea acces la gaz metan în cartierul Alexandru cel Bun
Primăria municipiului Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de aducțiune a gazului metan în cartierul Alexandru cel Bun, cel mai nou cartier al orașului. Investiția, în valoare de aproximativ 560.000 de lei, a fost realizată integral din bugetul local și va permite racordarea la rețeaua de gaz a peste 200 de familii. „Începem anul cu o veste bună: am finalizat lucrările …
Citeste mai mult »Religia în școli devine materie opțională
Ministerul Educației a aprobat și publicat vineri, în Monitorul Oficial, Metodologia pentru predarea disciplinei Religie în școli, stabilind cadrul legal și organizatoric pentru modul în care această materie va fi studiată în învățământul preuniversitar. Religia va fi o disciplină opțională, iar înscrierea se va face pe bază de cerere, depusă de părinți sau de elevii majori. Conform noilor prevederi, elevii …
Citeste mai mult »Legea serviciului militar voluntar și obligatoriu, publicată în Monitorul Oficial: tinerii între 18 și 35 de ani pot deveni rezerviști ai Armatei Române
România face un pas decisiv în consolidarea capacității sale de apărare. Vineri, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 5/2026, care modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Noua reglementare introduce atât serviciul militar voluntar, cât și prevederi privind caracterul obligatoriu al pregătirii militare, vizând încorporarea a peste 120.000 de noi cadre militare. Cetățenii români, …
Citeste mai mult »Când te simți singur…
Doechii – girl, get up. (Feat. SZA)
Curiozități despre conștiința umană – misterul minții
Conștiința este capacitatea de a fi conștient de sine și de mediul înconjurător. Deși o trăim zilnic, rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale științei și filozofiei. Iată o prezentare detaliată cu informații și curiozități. 1. Conștiința nu are o definiție unică – Filosofii, psihologii și neurologii au încercat să o descrie, dar nu există un consens. – Este …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad