Pe pagina de socializare a unui hipermarket din Kiev a fost publicat un caz foarte impresionant şi chiar simpatic. De 15 ani, o femeie în vârstă îşi petrece zilnic mai multe ore într-un hipermarket, la raionul de cărţi, pentru a citi, scrie portalul Bidista.
Un ziarist a abordat-o într-o zi. Apoi el a povestit ce i-a răspuns femeia la întrebările lui. M-am dus la ea şi i-am spus: „Vă vedem des aici”, relatează ziaristul. Femeia a răspuns că nu are ce să facă acasă, se plictiseşte, iar viaţa este grea, scrie Rador.
După care s-a jenat şi a pus cartea la loc pe raft şi a plecat. După această discuţie, ziaristul a aflat că o cheamă Anastasia şi a decis că nu o va mai deranja în timpul lecturii, că o lasă în pace să citească, dacă aşa doreşte ea… Clienţii hipermarketului au observat că femeia vine tot timpul, scoate o carte de pe raft şi stând în picioare citeşte ore întregi.
Într-o zi, clienţii au transmis pe Facebook un mesaj conducerii hipermarketului în care au spus că vor să o ajute pe respectiva femeie. Conducerea magazinului a considerat că este o ideea bună, astfel că, la un interval de câteva zile, au adus o canapea comodă în raionul cu cărţi pentru a crea condiţii pentru citit.
„Ne-am bucurat că într-o asemenea situaţie oamenii au manifestat solidaritate şi nu cu indiferenţă. Am analizat ideile oamenilor şi am creat în magazinul nostru un loc de lectură. De atunci a mai venit femeia la noi, a văzut ce am făcut, dar, deocamdată, i se pare totul ciudat”, a scris conducerea magazinului, pe pagina de socializare.
sursa:descopera