Tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată în viață să fim opriți în trafic de către polițiștii, iar uneori s-a lăsat chiar cu amendă. Pentru a face lucrurile și mai neplăcute, agenții de la „Rutieră” au anumite gesturi care, câteodată, au darul de a te scoate din minți.
Nimănui nu îi face plăcere să fie tras pe dreapta de agenții de la poliția rutieră. Și asta, indiferent dacă este vorba despre un control de rutină sau de încălcarea vreunei reguli de circulație, ceea ce este echivalent cu o amendă.
Puțini sunt cei care au observat vreodată un polițist făcând un anumit gest după ce opresc o mașină în trafic. Asta deoarece respectivul gest este făcut cu foarte mare discreție. Unii sunt familiarizați cu acest obicei mai degrabă din filmele americane de acțiune.
Dar, despre ce gest este vorba? De regulă, când se îndreaptă spre mașina pe care tocmai au oprit-o în trafic, polițistul atinge cu mâna un far, un stop sau chiar capacul portbagajului. Automat apare întrebarea: de ce fac polițiștii acest gest?
Ei bine, există mai mult motive pentru care oamenii legii fac acest gest. Se pare că obiceiul a apărut dinainte să fie instalate camerele video pe planșa de bord a mașinilor de poliție.
Unul dintre motive ar fi acela de prevenire a unei posibile infracţiuni. Este de notorietate faptul că infractorii ascund armele și drogurile imediat ce au fost opriți de poliție. De aceea, polițiștii ating unul dintre stopuri sau capacul portbagajului. În acest mod, ei își creează avantajul de a-i surprinde pe infractori înainte ca aceștia să apuce să ascundă respectivele obiecte. Explicația? Infractorii pur și simplu se sperie când văd acest gest.
Mergând mai departe, știm cu toții că polițiștii sunt expuși multor pericole. De aceea, s-a decis ca polițiștii efectiv să-și lase amprentele pe mașinile pe care le opresc. Dacă șoferul l-ar agresa sau chiar l-ar omorî pe polițist, ulterior, amprenta ar reprezenta o dovadă clară împotriva lui. Și asta, chiar și în lipsa unei înregistrări video.
În sfârșit, polițiștii ating uneori capacul portbagajului. În acest fel, el se asigură că portbagajul este închis și că, dacă cineva este ascuns acolo, nu are cum ieși.