sâmbătă, 4 decembrie , 2021

Descoperire impresionantă în „Colosseumul” din Turcia

Logii private construite pentru ca membrii elitei să urmărească spectacole de lupte între gladiatori sau animale sălbatice au fost dezgropate în amfiteatrul vechi de 1800 de ani din orașul antic Bergama (Pergam sau Pergamon).

De trei ani sunt efectuate cerectări arheologice de la Amfiteatrul Bergama din Turcia, un obiectiv de interes pentru istorici deoarece este asemănător cu Colosseumul celebru din Roma, capitala Italiei.

Cercetările sunt efectuate cu permisiunea Ministerului Culturii și Turismului din Turcia de specialiști de la Institutul de Arheologie German și Departamentul de Cercetare a Clădirilor Istorice și Conservarea Monumentelor din cadrul Institutului de Arhitectură al Universității Tehnice din Berlin, potrivit Hurriyet Daily News.

Zonele de relaxare, care odinioară erau dedicate oamenilor din clasa de sus și care arătau asemănător cu logiile private de astăzi, au fost ultimele descoperiri făcute în amfiteatru. În acest loc au avut loc lupte de gladiatori și animale sălbatice în secolul al II-lea î.Hr., au fost executați primii creștini din Pergamon și au fost reconstituite bătăliile maritime.

Numele membrilor elitei, scrise cu litere grecești în „Colosseumul” din Turcia

Se crede că scaunele din piatră, pe care erau gravate numele elitelor, au fost cumpărate sau închiriate pentru a fi folosite periodic.

„Amfiteatrul a fost construit în epoca romană pentru lupte de gladiatori. De asemenea, credem că acolo au fost organizate și lupte cu animale. Se știe că au existat lupte și între animale și gladiatori. În unele cazuri, infractorii au fost aruncați în fața animalelor și executați. Pe de altă parte, credem că bătăliile navale numite „naumachia” au fost reconstituite aici”, a afirmat İhsan Yeneroğlu, arheolog și cercetător în construcții istorice de la Universitatea Tehnică din Berlin.

 

Deși specialiștii nu au putut estima cu exactitate capacitatea arenei „Colosseumului” din Turcia, cred că era una mare cu cel puțin 25.000 de locuri, dar care ar fi putut crește chiar și la 50.000 de locuri

Edilii din vechiul oraș au construit amfiteatrul din Bergama pentru a întrece orașele concurente Efes și Smirna.

„Au vrut să construiască aici o replică a Colosseumului, iar oamenii din clase au venit aici. Au existat și diferențe în cadrul societății. Familiile foarte bogate, foarte importante, aveau secțiuni speciale. Am găsit aceste secțiuni, scaunele, după numele lor gravate pe ele. O altă chestiune care ne-a atras atenția a fost că numele latine erau scrise cu litere grecești. Credem că unii oameni din Italia au avut un loc special în Amfiteatrul Bergama”, a precizat profesorul Felix Pirson, directorul Institutului Arheologic German.”

Scaunele din piatră care au fost găsite în timpul săpăturilor arheologice vor fi expuse la Muzeul Pergamon.

Vezi si

Care au fost cele mai accesate melodii în 2021

Apple Music a dezvăluit lista celor mai accesate melodii din 2021. Cea mai accesată melodie …