Un vasluian de 41 de ani și-a recăpătat văzul în urma unui transplant efectuat de medicii din Iași, după prevalarea organelor fostului campion de atletism Ștefan Pavel, decedat vineri seară.
Un vasluian în vârstă de 41 de ani, internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, și-a recăpătat vederea în urma unui transplant de cornee efectuat după prelevarea de organe de la fostul campion de atletism Ștefan Pavel, decedat vineri.
Medicul neurochirurg Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat că părinții sportivului au fost de acord cu prelevarea organelor. Tânărul, care intrase în moarte cerebrală, a fost transferat la Centrul Regional de Transplant, unde o echipă de medici din Iași și de la Spitalul Fundeni, din București, a recoltat rinichii, cele două cornee, porțiuni de piele, oase și tendoane.
Unul dintre rinichi a ajuns la un pacient cu insuficiență renală, aflat pe lista de așteptare de la Spitalul «C.I. Parhon» Iași, iar celălalt la un bolnav din București. Cele două cornee au fost transplantate unui tânăr de 23 de ani, din Iași, și unui bărbat de 41 de ani, din județul Vaslui.
“Gestul familiei care și-a dat acordul pentru prelevare este impresionant. Viața acelui tânăr va continua prin alți oameni”, a declarat medicul oftalmolog Camelia Bogdănici, din cadrul Spitalului «Sfântul Spiridon» Iași, membru în echipa de prelevare.
Sursa: Obiectiv de Vaslui
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad