duminică, 13 septembrie , 2026

Drumul strategic Bârlad-Laza-Codăești , pe drumul cel bun

Problemele legate de proprietate de-a lungul celor peste 100 de kilometri care vor deveni drumul strategic al județului au fost rezolvate. Consiliul Județean se pregătește să depună proiectul la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.

drum

 

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a rezolvat problemele legate de proprietățile private care intrau peste cei peste 100 de kilometri ai viitorului drum strategic Bârlad-Laza-Codăești. Practic, au fost modificate documentele pentru toate cele o sută de cazuri în care deținătorii își extinseseră terenurile până aproape de carosabil.
“Au fost lămurite punctual toate aceste aspecte referioare la problema proprietății. Noi am înaintat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară documentația pentru obținerea extraselor de carte funciară necesare la depunerea proiectului. În acest moment, documentele sunt încărcate pe platforma electronică Mysmis, rămânând ca, după ce primim extrasele de carte funciară ce atestă dreptul de proprietate al CJ, să încheiem depunerea proiectului”, a declarat Valeriu Caragață, administratorul public al județului.
Așa s-a putut ca în ședința de ieri a CJ să fie adoptate proiectul tehnic, valoarea totală a ofertei și partea de cofinanțare. După ce va fi încheiată procedura aferentă aplicației Mysmis, dosarul în format electronic va fi transmis către comisia de evaluare din cadrul Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Est.
“Apelul de finanțare este deschis, iar CJ Vaslui este înscris în acest interval. Este stabilit un calendar în care vor fi verificate toate proiectele depuse pe Programul Operațional Regional. Dacă toate etapele vor decurge fără contestații sau alte lucruri neprevăzute, în anul 2018 vor putea începe lucrările la drumul strategic. Vor fi semnate trei contracte de finanțare, vor fi organizate trei licitații pentru adjudecarea lucrărilor deoarece construcția drumului a fost împărțită pe trei tronsoane”, a mai spus Caragață.

Sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …