Județul nostru va avea zece reprezentanți la cea de-a patra ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, care se va desfășura pe 21 martie.
Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali și își propune “premierea celor mai sârguincioși asistenți sociali, precum și a celor care cu drag au contribuit la promovarea asistenței sociale”.
“Asistenții sociali sunt în mijlocul celor mai grave și mai complexe probleme cu care se confruntă societatea – sărăcie, boli mentale, rasism, discriminare, protecția drepturilor copilului, familie și comunități – încercând să găsească soluții pozitive. Gala este despre și pentru ei, așa că nominalizați-i pe cei mai buni”, ne-a declarat Ionel Armeanu Ștefănică, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.
Până duminică, 26 februarie, ora 24.00, vasluienii pot vota online cei mai buni asistenți sociali și personalitățile care au susținut asistența socială în 2016. Pentru a accede în finală, toți au nevoie de voturile celor care le apreciază munca.
Lista nominalizaților din județul Vaslui
Categoria „Asistenți Sociali”:
– Asistentul social al anului – Mihaela Zanoschi, director executiv al Asociației „Bună ziua, copii din România”, filiala Bârlad
– Asistentul social din domeniul protecției drepturilor copilului – Marius Dohotaru, șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Vaslui
– Asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilități – Claudia Lăcrămioara Bulgaru, Asociația “Myosotis” Bârlad
– Asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale – Simona Luncanu, asistent social la Spitalul Județean Vaslui
– Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice și îngrijrii la domiciliu – Claudia Gina Hamza.
Categoria “Personalități”:
– Jurnalism – Mihaela Zărnescu, Ziarul de Vaslui
– Politicianul anului – Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui
– Instituția anului – Consiliul Județean Vaslui
– Personalitatea anului în promovarea educației și formării în asistența socială – Doru Petre, SC Perform Center SRL
– Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenței sociale – Ionel Armeanu Ștefănică, directorul general al DGASPC Vaslui.
Sursa:obiectivvaslui.ro