Dacă nu dispui anul acesta de un buget de vacanţă, nu înseamnă că nu poţi să dai o fugă la mare măcar pentru o zi de relaxare. Un reporter s-a documentat la faţa locului, în staţiunea Costineşti, preferată de mulţi tineri, pentru a afla care sunt preţurile.
Cazarea pe Litoral este, de cele mai multe ori, cea mai mare cheltuială când vine vorba de o vacanţă chiar şi de câteva zile. Pentru a face economie, cel mai bine ar fi să iei un tren de noapte, care să ajungă la malul mării la primele ore ale dimineţii, iar la lăsarea serii, în loc să te cazezi, te urci tot în tren spre casă. De exemplu, dacă pleci din Bucureşti, biletul redus costă 43 de lei, adică 86 dus-întors, iar dacă te combini la benzină cu încă patru prieteni, plăteşti aproximativ aceeaşi sumă.
Pe plajă, din fericire, întinsul prosopului nu te costă nimic, aşa că poţi să te aşezi printre şezlonguri şi baldachine pentru câteva ore bune de soare. Totuşi, dacă vrei să stai pe şezlong scoţi din buzunar 15 lei.
La prânz, shaorma sau «meniul zilei»
Prânzul nu trebuie să reprezinte o gaură în buget, dacă ştii unde să cauţi. Astfel, o shaorma destul de mare cât să sature pe oricine costă aproximativ 12 lei sau poţi alege varianta “meniul zilei” oferit de multe terase. Pentru 16 lei, primeşti o ciorbă, un şniţel cu garnitură şi salată.
După o masă copioasă, sigur ţi se va face poftă de o bere rece. În loc să plăteşti 7-8 lei la terasă, mai bine o cumperi de la magazinele din drumul spre plajă, unde nu dai mai mult de 3 lei.
Abia către seară, după încă o baie, în loc să plăteşti o noapte de cazare, poţi să îţi cumperi câţiva covrigi şi ceva de băut pentru drum şi să te întorci acasă. Dacă totuşi nu te înduri să te desparţi de mare, trebuie să ştii că există localnici care închiriază camere turiştilor. Fără prea mult lux, pentru 20 de lei pe noapte primeşti o cameră curată, cu un pat şi un duş.
Iată pe ce cheltuieşti banii:
Tren Vaslui – Costineşti – 86 de lei
Drumul cu trenul te poate ajuta să faci economie
Prânz – aprox. 12 lei
O shaorma, chiar dacă nu e cea mai sănătoasă mâncare, poate înlocui cu succes o masă principală
3 beri – 9 lei
Berea de la magazin e de două ori mai ieftină decât la terasă
Covrigi – 3 lei
La numai 1 leu, un covrig e cea mai ieftină gustare
Şezlong – 15 lei
Total – 125 de lei