De ce le este permis unor operatori să schimbe contoarele vechi cu cele digitale, fără să-şi informeze clienţii asupra parametrilor noilor contoare, şi de ce operatorul, deşi a înlocuit contorul, nu face citirea tuturor parametrilor astfel încât costurile să se regăsească într-o factură cu valoare mai mică, ţinând cont de performanţa consumatorilor casnici, ci o face tot după index, fără să fie luat în calcul consumul individual după factorul de putere propriu?
De la producător şi până la priză, preţul electricităţii creşte de peste trei ori. Poate mai clar spus, din cât plătim cu toţii pentru factura de energie electrică, preţul consumului real reprezintă doar o treime!
Practic, consumatorii casnici achită nota de plată pentru sistemul energetic adus în pragul blocajului prin deciziile politice luate în ultimii 25 de ani. Contractele de privatizare a Electrica SA, semnate în anii 2005 şi 2007, prevedeau că investitorii trebuie să întreţină transformatoarele, cablurile de joasă tensiune şi staţiile de transformare.
Ca nicăieri, statul a acceptat ca toate cheltuielile să fie recuperate din facturi, adică Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) urma să aprobe sistematic creşterea preţurilor pentru populaţie. Acest lucru s-a întâmplat fără greş.
Factura la curent este acum un puzzle de taxe, tarife şi costuri, preţul final fiind stabilit printr-o formulă complicată şi greu înţeleasă chiar şi de angajaţii companiilor de electricitate.
Pentru vasluienii care vor să mai schimbe ceva, legea permite schimbarea furnizorului de electricitate. Astăzi, există aproape 60 de furnizori dintre care putem alege. În privinţa distribuţiei însă, zona de unde ar putea veni o substanţială reducere de preţ, lucrurile sunt ceva mai complicate. În mod aparent bizar, statul blochează concurenţa.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
