Corala “Fantasia” îi invită pe toți copiii talentați, cu ureche muzicală, dar și cu voce, cu vârsta între 9-15 ani, să-i vină alături.
Fondată în anul 1995 de profesorul Vasile Negură, corala Palatului copiilor Vaslui a susținut sute de recitaluri, concerte și spectacole și a fost invitată la nenumărate posturi de televiziune. Formația este cunoscută și peste hotare, participând la festivaluri din Italia, Grecia, Franța, Macedonia, Olanda, Germania, Turcia, Moldova și Bulgaria.
Copiii care doresc să facă parte din acest prestigios cor trebuie să vină în fiecare sâmbătă la repetiții, care au loc la Palatul copiilor Vaslui, între orele 10.30-14.
“Oferim o educație multiplă, dinamică, iar prin partiturile muzicale parcurse, adăugăm tehnici vocale, melodico-ritmice, elemente de teorie a muzicii, cultivarea vocii. Comunitatea vibrantă a membrilor coralei asigură noi prietenii, noi oportunități în viața voastră și, mai ales, o modalitate constructivă de petrecere a timpului vostru liber. Cei interesați sunt așteptați în fiecare sâmbătă, la Palatul copiilor, de la ora 10.30”, ne-a declarat profesorul Vasile Negură.
Reamintim că, recent, “Fantasia” a participat la Festivalul Internațional de la Wolfenbuttel (Germania), unde a cules lauri și a primit invitații pentru o serie de turnee în Germania, Rusia și Italia.
sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
