Seceta prelungită în ultimele luni a compromis puternic și cultura de porumb din județul Vaslui. Fermierii locali de așteaptă la pierderi între 75-80% la cultura de porumb și solicită de urgență ajutor din partea Guvernului României.
”Este o situație disperată în județul Vaslui, unde au căzut foarte puține precipitații. Fermierii se gândesc ce vor face în continuare, pentru că au investit mult, iar culturile arată rău. La ferma mea am 300 de hectare și pierderile sunt foarte mari. Strigătul fermierilor și al crescătorilor de animale este către Guvern, către reprezentanții Ministerului Agriculturii să vadă ce se întâmplă pe câmpuri, să se gândească foarte bine și să intervină pentru că ne vom pierde efectivele de animale. De asemenea, producțiile care le vom obține nu ne vor acoperi cheltuielile pe care noi le-am făcut pentru înființarea culturilor”, a spus Vasile Novac, fermier din zona Ivănești.
Ȋncepând din data de 3 august 2020, s-a demarat acțiunea de verificare a culturilor agricole de primăvară calamitate de secetă. În fiecare zi, comisiile speciale se deplasează în teren, pentru a constata la fiecare producător agricol în parte și pe fiecare parcelă cultivată gradul de afectare al culturii agricole
Astfel, până la această dată, suprafaţa totală declarată de producătorii agricoli ca fiind afectată de secetă este de 27.757 hectare (ha), din care: porumb 13.452 ha, floarea soarelui 12.370 ha, soia 246 ha, mazăre 267 ha, lucernă 626 ha iar diferenţa, de 796 ha, reprezintă alte culturi.
Ȋncepând din data de 22 iulie 2020, de la nivelul primăriilor, zilnic, sunt transmise rapoarte operative la Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui privind pagubele declarate la culturile agricole, pagube ce sunt asociate fenomenului meteorologic de seceta pedologică.
(Dănuț CIOBANU – Est News)