duminică, 6 octombrie , 2024

Femeile frumoase pot dăuna sănătăţii bărbaţilor, spun oamenii de ştiinţă

Cercetătorii de la Universitatea din Valencia au descoperit că întâlnirea unei femei frumoase poate fi dăunătoare pentru sănătatea bărbaţilor, informează The Telegraph.

femeie

Numai cinci minute în compania unei femei atractive ridică nivelul de cortizol (hormonul de stres al organismului), potrivit unui studiu al Universităţii din Valencia.

Efectele sunt accentuate la bărbaţii care nu consideră ca ar putea avea un contact cu femeia respectivă.

Cortizolul este produs de organism atunci când acesta se află sub stres fizic sau psihic şi cauzează, adesea, boli de inimă.

Cercetatorii au testat 84 de studenţi de sex masculin, cerând fiecăruia să stea într-o cameră şi să rezolve un puzzle Sudoku. Doi străini, un bărbat şi o femeie, au fost de asemenea în cameră.

În cazul în care străinul de sex feminin a părăsit sala, iar cei doi bărbaţi au rămas împreună, nivelul de stres al acestora nu a mai crescut. Pe de altă parte, atunci când voluntar a fost lăsat singur cu străin de sex feminin, nivelul său de cortizol a crescut.

Cercetatorii au concluzionat: “În acest studiu, am considerat că pentru cei mai mulţi bărbaţi, prezenţa unei femei atrăgătoare poate induce percepţia că există o oportunitate pentru curtare.”

Cortizolul poate avea şi un efect pozitiv în doze mici. Acesta îmbunătăţeşte vigilenţa. Cu toate acestea, nivelul ridicat de cortizol cronic poate agrava afecţiuni medicale, cum ar fi bolile de inima, diabetul, hipertensiunea, sau impotenţa.

Sursa:descopera.ro

Vezi si

Curiozități care stârnesc râsul

În acest articol, vom dezvălui o serie de curiozități amuzante și puțin cunoscute din întreaga …