duminică, 13 septembrie , 2026

Festivalul Vânătorilor

Sute de vasluieni au luat cu asalt poiana din pădurea Paiu pentru a admira trofeele capturate de vânători în cursul acestui an, dar şi pentru a gusta din preparatele tradiţionale vânătoreşti

vanatori

 

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Vânătorilor s-a dovedit a fi senzaţională, marea atracţie a zilei fiind concursul de artă culinară.
Astfel, peste 20 de asociaţii de vânătoare din judeţ au ţinut să se întreacă la concursul celor mai buni bucătari de vânat. Marele premiu a ajuns la Asociaţia de Vânătoare din zona Huşi.

Festivalul Vânătorilor a cuprins şi momente artistice, pe scena din pădurea Paiu urcând ansamblul “Ştefan Vodă” Chişinău, nsamblul “Trandafir de la Moldova” Huşi şi un grup de la Filarmonica din Iaşi.
“A fost o acţiune reuşită, ţinând cont de numărul mare de participanţi – peste 1.000. Invitaţii s-au bucurat de 25 de feluri de mâncare! Am organizat şi o tombolă cu premii”, a menţionat Virgil Cadar, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, unul dintre organizatorii festivalului, alături de Primăria Vaslui şi o serie de sponsori.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …