Iată ce străzi vor fi plombate în Bârlad în acest an!

În acest an, lucrările de plombare, pavare, bordurare și asfaltare a străzilor din Bârlad vor scoate din bugetul local 5 milioane de lei. Cei mai mulți bani se vor cheltui pe plombările străzilor cu mixturi asfaltice, adică 1,5 milioane de lei, iar lucrările vor viza o suprafață de 10.541 metri pătrați. Vorbim despre 19 străzi, alei și fundături din oraș.

 

În ședința ordinară a Consiliului Local Bârlad din aprilie, aleșii urbei au votat, printre altele, și un proiect de hotărâre ce viza „Programul de reparații și întreținere a străzilor din municipiul Bârlad pentru anul 2021”, pentru care a fost aprobat un buget de 5 milioane de lei. Ca și în anii precedenți, respectivele lucrări sunt executate de echipele SC LDP Reiser SA, firmă acționariată de Consiliul Local Bârlad. Astfel, în respectivul program se prevede ca cea mai mare sumă, 1.500.000 lei, să fie direcționată către „reparații străzi prin plombări cu mixturi asfaltice”. Suprafața totală pe care se va lucra este de 10.541 metri pătrați, plombări urmând să fie realizate pe 119 străzi, alei și fundături din majoritatea cartierelor din oraș.

Lucrările de plombare vor viza următoarele străzi: Epureanu, Aleea Parc, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, 1 Decembrie, Ștefan cel Mare, Popa Șapcă, Mihai Viteazul, Mihail Kogălniceanu, Someșului, Siret, Vasile Pârvan, Marcel Guguianu (Transilvaniei), Victor Ion Popa, Comuna din Paris, Primăverii, Carpați, Lirei, Trotuș, Episcop Antonovici, Frunzelor, General Vasile Milea, Vărăriei, Ștefu, Cereale, Roșca Codreanu, Ion Codrescu, Ion Creangă, Zimbrului, Aurel Vlaicu, Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, Doctor Codrescu, Cerbului, Dragomirna, Gheorghe Doja, Uranus, Petofi (Constantin Costache), I. C. Brătianu, Aleea Nucului, Aleea Paltinului, Aleea Plopilor, Aleea Salcâmului și Aleea Sălcioarei.

Tot plombări sunt prevăzute și pentru străzile: 1 Mai, Crângului, Aleea Ghioceilor, Aleea Lalelelor, Aleea Liliacului, Aleea Trandafirilor, Moldoviței, Luca Arbore, Mircea cel Bătrân, Petru Rareș, Ardeal, General Cerchez, G. G Ursu, Costache Conache, Soarelui, Dragoș Vodă, Griviței, Bradului, Mihai Eminescu, Hamangiu, Gheorghe Asachi, Vergeze (Emil Gârleanu), Sfântul Ioan, Vasile Lupu, General Naumescu, Paloda, Tudor Pamfile, Ioan Popescu, Ștefan Procopiu, Al. Sahia, Ana Ipătescu, Sfinții Voievozi, Nicolae Tonitza, Pictor Adamiu, Alexandru cel Bun, Ion Buzdugan și Vasile Voiculescu.

De asemenea, plombări se vor face și pe următoarele străzi: Toma Chiricuță, Fundătura Vasile Voiculescu, Iorgu Radu, George Tutoveanu, Plevnei, Poradim, 1848, Iorgu Juvara, Căpitan Grigore Ignat, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Vlahuță, Trestiana, Elena Doamnă, Traian, Carpați, George Enescu, Hotin, Moților, Păcii, Fagului, Dreptății, Cetatea de Pământ, Dâmboviței, Aviației, Sublocotenent Pogonat, Ștefan Zeletin, Paul Pincio, Prof. Dr. Gheorghe Vrabie, Grigore Ureche, Venus, Ion Chiricuță, Islaz, Tudor Vladimirescu, Fundătura Iorgu Juvara 1, Fundătura Iorgu Juvara 2, Fundătura Iorgu Juvara 3 și Erou Sublocotenent Marin Lucian.

Urmează „reparații curente străzi prin plombare cu mixturi asfaltce la rece, tip RDD (în perioada anotimpului rece)”, cu o suprafață de 522 mp (valoare 180.000 lei); „reparații cu asfalt trotuare, alei pietonale și parcări, în asociațiile de locatari și parcul de cultură și odihnă”, cu o suprafață de 3.791 mp (valoare 450.000 lei). Tot în acest program atașat în anexă se prevede că, în 2021, alți 450.000 lei se vor cheltui pentru „reparații curente trotuare cu asfalt” (suprafața 4.135 mp), în timp ce alți 450.000 lei se vor duce pe „reparații curente trotuare (demolări, săpătură, fundație, montat / demontat borduri noi)” – suprafața 2.034 mp.

De asemenea, programul aprobat prevede și lucrări de: „reparații și întreținere străzi balastate” (1.858 mp, 350.000 lei); „marcaje rutiere longitudinale și transversale” (3.462 mp, 150.000 lei); „marcaje rutiere longitudinale și transversale executate cu material bicomponent” (100.000 lei); „semnalizare rutieră (indicatoare rutiere, stâlpi pentru indicatoare, oglinzi rutiere)” (150.000 lei). Tot în 2021 sunt prevăzute și lucrări de „reparații străzi nemodernizate prin reprofilare și cilindrare” în cartierele Munteni, Podeni, Gară, Cotu Negru, Complex Școlar și pe strada Cozia, pe o suprafață totală de 1.282 mp (valoare 200.000 lei).

Urmează „reparații (demontat / montat) borduri noi la trotuare, scuaruri, parcări, alei în asociațiile de locatari și la aleile din parcul de cultură” (lungime 1.281 ml, 150.000 lei); „reparații (demontat / montat) borduri recuperate la trotuare, scuaruri, parcări, alei, etc.” (lungime 134 ml, 10.000 lei); „reparații curente trotuare cu pavele (noi)” (1.100 mp, 150.000 lei); „reparații curente trotuare cu pavele (recuperate)” (350 mp, 20.000 lei); „reparații curente – supralărgiri străzi” (586 mp, 150.000 lei); „ridicări la cotă, capace cămi utilități (rame noi)” (21 bucăți, 40.000 lei); „ridicări la cotă, capace cămi utilități (rame recuperate)” (20 bucăți, 20.000 lei).

Nu în ultimul rând, în 2021, sunt alocați bani și pentru lucrări de: „montat borduri mici” (lungime 452 ml, 20.000 lei); „reparații curente covoare asfaltice 6 cm/4 cm” (150.000 lei); „montat limitatoare de viteză” (416 bucăți, 150.000 lei); „montat stâlpi flexibili parcare” (160 bucăți, 20.000 lei); „întreținere stâlpi flexibili parcare” (163 bucăți, 10.000 lei); „reparații curente colmatare rosturi cu mastic” (lungime 10.504 ml, 100.000 lei) și „reparații curente rauflători conductă gaze” (232 bucăți, 30.000 lei).

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2021/06/strazi-plombate-barlad-an/

Vezi si

Vești bune pentru vasluienii care au programate nunți în perioada următoare

RELAXARE… Luna iulie aduce noi măsuri de relaxare a restricțiilor, iar printre pincipalele evenimente vizate …