sâmbătă, 12 septembrie , 2026

În familie e cel mai bine

Reintegrarea în familie a copiilor care se află în centrele de plasament reprezintă o prioritate pentru specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.

bebelus_plangand_55862000

 

Potrivit directorului general al instituţiei, Ionel Armeanu Ştefănică, studiile arată că un copil se dezvoltă cel mai bine, atât fizic, cât şi intelectual, în mijlocul familiei: „La copii, tendinţa merge spre îngrijire de tip familial. Este cea mai bună.La toate întâlnirile pe care le-am avut cu specialiştii în domeniu se consideră că familia este locul ideal pentru un copil. De altfel, un grup de cercetători din SUA şi Europa lucrează la un studiu privind dezvoltarea capacităţilor intelectuale ale copiilor crescuţi în centre de plasament, la asistenţi maternali sau în familii. Au constatat că un copil ce creşte în familie e mult mai bine dezvoltat din punct de vedere intelectual decât cel de la asistenţii maternali profesionişti sau din centrele de plasament”.
Cu sprijinul fundaţiei “Sera”, la nivelul judeţului Vaslui s-a reuşit reintegrarea în familie a sute de copii. La această dată, în centrele de plasament din judeţ mai sunt în jur de 200 de minori.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …