Guvernul a aprobat hotărârea prin care acordă fonduri județelor afectate de calamitați naturale, însă județul Vaslui nu se află pe lista judecatelor care vor primi ajutor.
Într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru BUZATU, a acuzat Guvernul Cîțu că a alocat fondurile discreționar, numai anumite județe din țară fiind susținute.
„În vara aceasta au fost câteva fenome naturale extrem de periculoase care au produs pagube. Administrațiile publice locale au întocmit documentațiile necesare pentru a fi sprijinite. Guvernul a inventat niște mecanisme noi, diferite de cele vechi. Guvernul Cîțu a inventat un mecanism de răspuns la solicitățile administrației locale, care face ca acest ajutos să nu mai vină niciodată. Este clar ca edilii nu au nicio speranță să primească acei bani pentru despăgubiri. Hotărârea aprobată de Guvernul Cîțu trebuie tratată și la nivel parlamentar, de aceea l-am invitat la conferința de presă și pe deputatul Eduard Popica. De ce acest mecanism selectiv, care pe unii îi favorizează , iar alții nu au nici cele mai mici speranțe de rezolvare a problemelor?!”, a precizat Dumitru Buzatu.
Prezent la conferințădeputatul PSD Eduard Popica a explicat modul în care primarii solicită fonduri de la Guvernul României în situații speciale de calamități naturale.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este cel care întocmește un raport pe baza constatărilor din teren, raport care este semnat de reprezentantul Guvernului în teritoriu și este apoi trimis la București. Se vehicula zilele trecute că acest raport nu ar fi ajuns la Guvern și că primarii și cei de la Consiliul Județean nu și-au făcut datoria. Nimic mai fals. Raportul este trimis de Instituția Prefectului. Eu sunt convins că rapoartele au fost trimise în timp util , însă județului Vaslui nu i s-a alocat niciun leu.
Când a venit în vizită în județul Vaslui, premierul nu ne-a băgat în seama. Nu a vrut să stea de vorba cu primarii din județ. Noi tragem un semnal de alarmă în sensul că județul Vaslui este marginalizat de actualul Guvern.
În județul Vaslui sunt și parlamentari ai puterii, care nu spun nimic depsre aceste aspecte. Și ei trebuie să se lupte, pentru că este nevoie de fonduri în județul Vaslui.” a spus deputatul Eduard Popica
Județele care vor primi ajutor sunt:
Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu-Mare, Tulcea și Vrancea.
Adrian Tonita