marți, 27 septembrie , 2022

Lecţie de ambiţie şi voinţă: eleva-mamă din Vaslui care a luat Bacalaureatul cu media 9.96, întrecându-şi colegii olimpici

O elevă din Vaslui a reuşit să învingă toate prejudecăţile, după ce a născut în ultimul an de liceu, obţinând rezultate şcolare de excepţie, la examenul de bacalaureat clasându-se pe locul trei la nivel de judeţ.

maria

 

Absolventa celui mai titrat liceu din Vaslui, Maria Elisa Pălimaru este considerată de profesori surpriza plăcută a examenului de bacalaureat din acest an, după ce a obţinut media 9.96, clasându-se a treia pe judeţ, fiind surclasată doar de două eleve care au obţinut zece pe linie.

Absolventă a profilului Ştiinţe Sociale, Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Maria a fost notată la Bacalaureat cu 9.90 la Limba Română, 10 la Istorie şi 10 la Geografie. Cu media 9.96, Maria Pălimaru şi-a întrecut mulţi dintre colegii olimpici, iar performanţa ei, spun profesorii, este cu atât mai mare cu cât, a reuşit să se mobilizeze exemplar după un an nu tocmai uşor.

În ultimul an de liceu, Maria a devenit mama unei fetiţe. Şi-a continuat studiile, având alături familia care a susţinut-o necondiţionat. Nici alăptatul, nici nopţile nedormite, nici naveta nu au descurajat-o pe eleva originară din comuna Laza, care a continuat să studieze cu sârg.
”Maria a fost o elevă foarte bună pe tot parcursul liceului. Clasarea ei pe locul trei ne-a bucurat foarte mult, este o răsplată pentru munca ei, pentru voinţa şi ambiţia de care a dat dovadă. Schimbările din viaţă nu au dărâmat-o, dar nici uşor nu i-a fost. Iată, însă, că a reuşit să se mobilizeze, având şi familia alături, şi să strălucească la Bacalaureat. Suntem convinşi că va avea confirma şi la Admitere, pentru că are forţă şi ambiţie de învingător”, a declarat, prof. Cătălin Ignat, directorul Liceului ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui.

Pe lângă pregătirea pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate, Maria are grijă şi de fetiţa ei, fiind sprijinită de tatăl micuţei, un adolescent de vârsta ei, dar şi de bunici.

Sursa:Adevarul.ro

Vezi si

Au venit banii pentru recenzori!

3.865.000 lei este suma totală alocată județului Vaslui de către Guvern pentru plata persoanelor implicate în …