duminică, 13 septembrie , 2026

Licitație pentru marele program de apă și canal

Luna aceasta, după nenumărate amânări, va fi semnat contractul de finanțare pentru asistența tehnică a proiectului privind rețelele de apă și canal din 56 de localități ale județului. Se estimează că programul, în valoare de 161 de milioane de euro, va intra în uz de anul viitor.

buzatu d

Lucrările la programul de reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare din 56 de localități ale județului Vaslui sunt mai aproape să înceapă decât oricând. Contractul de asistență tehnică a fost lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, iar acum se află în procedură de evaluare. După ce o comisie din cadrul SC Aquavas SA Vaslui va analiza ofertele depuse, va fi desemnat câștigătorul licitației și se va semna contractul de finanțare.

“Contractul este în valoare de circa 33 de milioane de lei. Estimăm că luna aceasta va fi semnat”, au anunțat reprezentanții Aquavas.

Programul pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canal din județul Vaslui este prevăzut în MasterPlanul întocmit în 2015. Lucrările vizează 56 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din mediul rural și urban. Valoarea totală este de 161 de milioane de euro. Programul cuprinde peste 20 de contracte, perioada de derulare fiind 2014-2020.

“Ne vom confrunta cu dificultăți în implementare. Sunt localități diferite, oameni diferiți, probleme cu domeniul public sau privat etc. Toate UAT-urile sunt ale județului, noi îndeplinim o funcție și trebuie să facem tot posibilul ca aceste localități să progreseze. În virtutea solidarității, trebuie să putem interveni pentru a-i ajuta pe cei care nu vor putea cofinanța implementarea proiectului”, spunea Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, la ultima ședință cu primarii cuprinși în program.

sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …