sâmbătă, 18 ianuarie , 2025

Mascații au intrat peste “nemții” din Murgeni, Zorleni, Bârlad și Băcești, care au înșelat cu peste un million de euro statul german!

Ample percheziții domiciliare au avut loc la locuințele  mai  multor persoane de etnie rromă, din Bârlad, Zorleni, Băcani și Murgeni. La acțiune  au participat  polițiști de la Crimă  Organizată  (SCCO Vaslui și BCCO Iași, coordonați de procurorii DIICOT Vaslui, sprijiniți de jandarmii din Vaslui și Bacău).

Concret, este vorba despre o anchetă  a autorităților  germane, iar DIICOT București a executat trei ordine europene de anchetă, în care sunt  vizate 16 persoane, din Bârlad, Zorleni, Băcești și Murgeni. Au fost aduse la Poliția Bârlad în jur de 80 de persoane, iar până la închiderea ediției au fost audiate, în calitate de suspecți, un număr de 45 de persoane. În cadrul acțiunii a fost pus în aplicare în Murgeni, un mandat european de arestare, persoana solicitată fiind prezentată, după audiere, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în vederea sesizării instanței de judecată. În plus, 4 persoane au fost arestate în Germania. Acuzațiile aduse celor care au fost duși la audieri sunt grave și vizează un prejudiciu de peste 1 milion de euro. Un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de înșelăciune și evaziune fiscală, în perioada 2014-2017, a recrutat, prin inducerea în eroare cu privire la obținerea unor locuri de muncă sau prin constrângerea exercitată în vederea achitării unor datorii contractate anterior, familii vulnerabile din România, cu o situație financiară precară, pe care le-au relocat temporar în Germania, în vederea obținerii indemnizațiilor acordate de statul german pentru creșterea și îngrijirea copiilor minori, precum și alte ajutoare sociale.

Detalii puteți citi pe: https://www.vremeanoua.ro/mascatii-au-intrat-peste-nemtii-din-murgeni-zorleni-barlad-si-bacesti-care-au-inselat-cu-peste-un-million-de-euro-statul-german-foto-video/

Vezi si

Vasluienii sunt obligați să colecteze separat deșeurile textile

De la 1 ianuarie, populația nu mai poate depozita la întâmplare articolele de îmbrăcăminte vechi …