Materialul care se repară singur ar putea revoluţiona industria modei

Îmbrăcămintea viitorului ar putea avea abilitatea de a se repara singură după ce este ruptă, prin simpla utilizare a apei, cercetătorii de la Penn State dezvoltând un înveliş pentru textile, care se poate repara şi care poate neutraliza chimicalele dăunătoare.

grafen-afp

 

Aceştia afirmă că materialul ar putea fi utilizat pentru crearea constumelor pentru protecţia împotriva chimicalelor, ajutându-i pe soldaţi şi fermieri să se ferească de substanţele toxice, conform Descoperă.

Procesul dezvoltat de cercetătorii de la Penn State foloseşte câte un strat de polielectroliţi, compus din polimeri încărcaţi pozitiv şi negativ. Stratul este apoi amplasat în solvenţii simpli, cum ar fi apa, care are un cost redus.

Aşadar, dacă tehnologia va funcţiona, materialele se vor putea repara doar prin simpla spălare.

,,Designerii folosesc fibre naturale realizate din proteine, precum lâna sau mătasea care sunt foarte scumpe şi nu se repară singure”, a declarat Melik C. Demirel, profesor în inginerie şi mecanică.

Vezi si

Astenia de toamnă: Cum să combați oboseala și stările de tristețe

Astenia de toamnă reprezintă un set de simptome și efecte psihologice care te pot afecta …

  • https://sonicssl.namehost.ro/8040/;
  • Smile FM Romania