duminică, 1 noiembrie , 2026

Minoră de 15 ani din Vaslui, dată dispărută, găsită în Iași la produs!

O adolescentă în vârstă de 15 ani care era dată dispărută în Vaslui a fost găsită în cursul nopții trecute, pe 31 august, de polițiștii ieșeni. Adolescenta se afla într-o parcare de TIR-uri din Iași, în plină „acțiune”. Tânăra ar fi fost găsită în prezența iubitului ei, scoasă la produs!

„Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt a lucrurilor. În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale, într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a precizat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/minora-de-15-ani-din-vaslui-data-disparuta-gasita-in-iasi-la-produs/

Vezi si

Black Friday, sezonul reducerilor, dar și al înșelătoriilor online! Hackerii folosesc Inteligența Artificială pentru a păcăli cumpărătorii

Reducerile de Black Friday vin la pachet cu un val de avertismente din partea specialiștilor …

Lasă un răspuns