Muncitor din cadrul Serviciului logistic al IPJ Vaslui, reţinut pentru proxenetism şi şantaj

Un angajat de la serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui este cercetat într-un dosar de proxenetism şi şantaj, fiind acuzat că timp de aproape un an a determinat patru tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani să practice prostituţia.
politia

 

Ancheta poliţiştilor în acest caz s-a declanşat în urma unei sesizări din oficiu. La data de 2 mai, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Negreşti au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, unul pe raza municipiului Vaslui, iar cel de-al doilea pe raza oraşului Negreşti.

Neculai Mihăilă (49 de ani), un muncitor la garajul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost ridicat de poliţişti în baza unui mandat de aducere şi condus la audieri.

În urma cercetărilor s-a constatat faptul că în perioada mai 2018 – aprilie 2019, bărbatul ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 4 tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, domiciliate pe raza judeţului Vaslui.

Tinerele proveneau din familii dezorganizate din oraşul Negreşti şi o localitate limitrofă. Pe numele lui Neculai Mihăilă , se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi şantaj.

Citeste mai mult: adev.ro/pqxa4u

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns