sâmbătă, 8 februarie , 2025

Niciun poliţist roman nu poate fi cercetat disciplinar şi sancţionat. Vidul legislativ care îi scapă pe indisciplinaţi de pedepse

De mai bine de patru luni, niciun poliţist din România, indiferent de ce abatere disciplinară comite, nu poate fi pedepsit! Asta după ce procedura care viza desfăşurarea anchetei disciplinare şi aplicarea sancţiunilor poliţiştilor au fost declarate neconstituţionale, pentru că au fost reglementate printr-un act legislativ şi nu printr-o lege organică, aşa cum prevede constituţia.

politist vaslui probleme cu legea

Cum Ministerul Afacerilor Interne nu a reglementat situaţia nici până la această dată, toate anchetele disciplinare, în care s-a declanşat procedura prealabilă, au fost suspendate încă din luna septembrie, când decizia de neconstituţionalitate a fost publicată în Monitorul Oficial.

Statutul Poliţistului a fost reglementat de Legea 360/2002 şi prevede faptul că declanşarea procedurii prealabile şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, iar consiliile de disciplină care efectuează cercetarea prealabilă îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament stabilit tot prin ordin de ministru.

În motivarea deciziei de neconstituţionalitate a celor trei puncte din Statutul Poliţistului se arată că atunci când un domeniu poate fi reglementat printr-o lege organică, ea trebuie adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin publicarea ei în Monitorul Oficial. În cazul ordinelor prin care s-au reglementat paşii care trebuie urmaţi în cazul cercetării disciplinare, niciunul nu au fost publicat în Monitorul Oficial.

„Se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea şi/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilitatilor autorului exceptiei de neconstitutionalitate de a se apara in mod eficient. În aceste condiţii, persoana cercetată disciplinar nu cunoaşte regulile după care se desfăşoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi deci nici opozabil.”, se arată în motivarea hotărârea Curţii Constituţionale.

Hotărârea pronunţată pe 12 iunie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial trei luni mai târziu. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne nu s-au grăbit să reglementeze situaţia până la publicarea în Monitorul Oficial a hotârii,  dar nici până astăzi nu venit cu soluţii.

Astfel, începând cu 11 septembrie, data la care a fost publicată decizia Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial,  în cazul tuturor poliţiştilor cercetaţi disciplinar, faţă de care s-a declanşat cercetarea prealabilă, consiliile de disciplină au dispus suspendarea acestora, aşteptând ca superiorii din Ministerul Afacerilor Interne să vină cu punerea acesteia în acord cu Constituţia.

În judeţul Vaslui, cinci poliţişti care au acuzaţi de abateri grave de conduită, au scăpat nepedepsiţi, cel puţin până în prezent, ca urmare a vidului legislativ.

“S-a dispus suspendarea procedurii prealabile, până în momentul în care va fi adoptată o nouă reglementare cu privire la regimul disciplinar, în acord cu cele stabilite de Curtea Constituţională.”, a precizat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui

Poliţist prins la prostituate minore

Cap de listă în topul poliţiştilor vasluieni care şi-au făcut de râs uniforma anului trecut este Cătălin Florescu, care activează chiar în cadrul Serviciului Cabinet, în directa subordonare a şefului IPJ Vaslui. Numele lui Florescu a apărut într-o anchetă desfăşurată de procurorii DIICOT Vaslui ce viza activitatea infracţională a unui traficant de minore local, Adrian Fliote. În timpul cercetărilor, anchetatorii au constatat că printre cei care au apelat la minorele racolate de Adrian Filote se numără şi agentul Cătălin Florescu. Potrivit procurorilor, agentul Florescu a apelat în mai multe rânduri la proxenetul Filote, întreţinând relaţii sexuale cu mai multe dintre fete. Potrivit declaraţiei uneia dintre minorei, proxenetul Filote i-a cerut să meargă acasă la poliţist pentru a întreţine relaţii sexuale cu acesta, contra sumei de 70 de lei. Printre minorele plasate poliţistului Florescu s-a numărat şi o fată de doar 13 ani, din comuna Costeşti. Profitând de relaţia de prietenie cu agentul de poliţie, spun anchetatorii, Adrian Filote apela la Florescu “pentru a-i da indicaţii juridice atunci când avea probleme el sau prietenii săi”. Poliţistul a avut doar calitate de martor în dosar, însă având în vedere că şefii IPJ Vaslui au fost informaţi de anchetatori despre implicarea poliţistului în activitatea de proxenetism, ca şi client, la nivelul Inspectoratului s-a declanşat cercetarea prealabilă. Cum ancheta disciplinară s-a dispus chiar înainte de pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, iar până în luna septembrie nu a fost finalizată, cercetarea a fost suspendată.

Şeful “mascaţilor”, beat la volan

Un alt poliţist faţă de care s-a declanşat procedura cercetării prealabile, doar pentru a fi suspendată, este ofiţerul Grişa Mititelu, şeful Servicului de Protecţie şi Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. În luna decembrie, poliţistul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a accidentat o tânără pe trecerea de pietoni în apropierea  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui şi a refuzat să sufle în etilotest şi să îi fie recoltate probe biologice. Pe lângă ancheta penală declanşată în acest caz, superiorii din IPJ au anunţat declanşarea procedurii prealabile. Cum însă, preocedura este încă neconstituţională, demersul a fost suspendat.

Sursa: Adevarul de Vaslui 

Vezi si

A fost stabilit calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Ministerul Educației a publicat programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale și a simulării probelor …