sâmbătă, 4 decembrie , 2021

Noi acțiuni ale Poliției pentru siguranța traficului rutier

În perioada 31 iulie – 1 august, polițiștii din structurile de poliție rutieră și de ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au derulat acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină în trafic, dar și pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale vehiculelor și încălcarea normelor rutiere.

De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere, dar și depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În cadrul activităților derulate, la care au participat 17 polițiști, au fost verificate aproximativ 308 de vehicule și 315 persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 114 sancțiuni contravenționale, 111 aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 81.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 29 de permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (25), depășirea neregulamentară (3) și nerespectarea indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier (1).

Un astfel de exemplu vine de la Gârceni, unde sâmbătă, 31 iulie, la ora 17.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier, au oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.

    Sursa : http://www.monitoruldevaslui.ro/2021/08/noi-actiuni-ale-politiei-pentru-siguranta-traficului-rutier/

Vezi si

Studiu Leo Burnett | Când vine vorba despre vaccinarea împotriva Covid-19, există, într-adevăr, doar două Românii?

În contextul unor dezbateri tot mai aprige duse de cei pro- și anti-vaccinare împotriva Covid-19, …