Sute de vasluieni, proprietari de terenuri, s-au adresat instanțelor în ultimii ani pentru a obține încetarea contractelor cu cei cărora le-au dat pământul în exploatare, ca urmare a neplății arendei. Pentru protejarea investițiilor făcute în terenuri, printr-o propunere legislativă ce urmează să ajungă curând la votul final, ar urma să se modifice Codul civil astfel încât nicio arendare să nu se mai facă sub șapte ani, iar contractele să fie menținute până la termen chiar și dacă se schimbă proprietarul. Parlamentarii mai propun și posibilitatea schimbului de terenuri între arendași, precum și încetarea contractului în caz de neplată a arendei.
Legea arendei, în forma cu contracte pe o perioadă minimă de 7 ani, a fost deja votată în Comisia de agricultură din Camera Deputaților cu majoritate de voturi, iar în curând va ajunge la vot în planul Parlamentului. Important de precizat: contractele de arendă aflate în derulare nu vor fi afectate de noua legislație după adoptarea ei, au prevăzut deputații din Comisia Juridică. Inițial, Comisia de agricultură a propus o durată minimă de 10 ani pentru încheierea contractelor de arendă, însă amendamentul a fost respins de Comisia Juridică, aceasta acceptând o perioadă minimă de 7 ani pentru aceste contracte. “Durata arendării este de minimum 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, se arată în amendamentul aprobat de Comisia de agricultură.
Ce mai prevede proiectul votat
– încetarea contractului de arendă dacă fermierul nu își achită obligațiile contractuale;
– se interzice subarendarea totală sau parțială sub sancțiunea nulității contractului “cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași”;
– contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendașului ori neplata arendei în termenul prevăzut prin contract;
– în cazul decesului arendatorului, moștenitorii vor fi obligați să mențină contractul de arendare pe perioada încheiată cu arendașul;
– dacă terenul va fi vândut, de asemenea, cumpărătorul va fi obligat să mențină contractul până la expirarea lui.
“Vom depune Legea Arendării, mai clară”
Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură de la Camera Deputaților, a anunțat înainte de votul din comisie că se va veni cu un alt proiect de lege, mai clar.
“Vom merge pe varianta de 7 ani, dar am discutat și cu domnul vicepreședinte Emil Dumitru și vom depune împreună cu ceilalți colegi un proiect de lege – Legea Arendării astfel încât în acel proiect de lege să venim și să îl facem mult mai argumentat, să punem, așa cum solicitau și asociațiile, iar eu am fost de acord și a fost primul lucru pe care mi l-am dorit, să punem și un model de contract de arendă astfel încât și bunica mea de 80 de ani să știe că semnează un contract de arendă aprobat de către stat printr-o lege. Să nu mai existe interpretări că îi pune anumite condiții, că bunica nu știe că trebuie să notifice cu 70 de zile, 6 luni, 1 an, etc. Îmi doresc foarte mult ca și persoanele fizice să beneficieze de niște contracte printr-o responsabilitate a statului și acel contract să nu mai fie făcut prin case de avocatură, băgate tot felul de lucruri astfel încât să meargă în instanță”, a spus Florin Barbu în Parlament.
După votul din comisie, proiectul a plecat la plen, pentru votul final. Ulterior, proiectul adoptat de Parlament trebuie să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis, și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.