duminică, 13 septembrie , 2026

Noi reguli pentru inspecția tehnică periodică a mașinii

Deși prima zi a anului 2018 a adus deja mai multe modificări la legislația care privește inspecțiile tehnice periodice (ITP) ale mașinilor, alte schimbări sunt programate să intre în vigoare începȃnd cu luna mai. Acestea vizează în special condițiile în care pot trece autovehiculele de inspecție și sancțiunile care se pot aplica, în cazul în care sunt semnalate nereguli.

RAR-650x435

 

20 mai 2018. Aceasta este data de la care se vor aplica toate noile prevederi referitoare la starea tehnică a mașinilor și inspecția periodică a acestora în centrele autorizate ITP, potrivit Legii nr. 260/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică.

Astfel, din luna mai, șoferii vasluieni care dețin mașini vechi, la care au fost găsite probleme majore sau care pun viața în pericol, vor trebui să revină la inspecția tehnică periodică după 30 de zile de la data constatării acestor probleme, pentru ca ITP să verifice dacă au fost remediate neregulile. Tot din luna mai, obligația de a efectua ITP-ul, care cade acum în sarcina deținătorului legal al vehiculului, va reveni deținătorului certificatului de înmatriculare / înregistrare.

Angajații ITP-urilor vor împărți problemele semnalate la mașinile aduse pentru inspecție în deficiențe de trei feluri: minore, majore și periculoase. Deficiențele periculoase sunt toate acele probleme care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere, sau care au impact asupra mediului. Majore sunt considerate deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic. Conform noilor prevederi, numai șoferii de autovehicule unde au fost constatate deficiențe minore vor trece de ITP, respectiv deficiențele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului, ci numai neconformități minore.

sursa:estnews

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …